Florin Caragiu lansează volumul ”FRUMUSEŢEA LUCRURILOR ULTIME”, la Librăria Sophia

apr. 18th, 2017 | By | Category: Agenda de carte

Miercuri, 26 aprilie 2017, ora 18.00, Librăria Sophia, Editura Sophia şi Editura Platytera vă invită la prezentarea volumului ”FRUMUSEŢEA LUCRURILOR ULTIME”, de Florin Caragiu. Alături de autor vor fi: scriitorul Marius Vasileanu – jurnalist şi profesor de Istoria religiilor- și regizorul Toma Enache.

”Autorul vorbeşte despre omul obişnuit şi despre întâmplările pe care le trăieşte zi de zi, îndemnându-l să-şi recupereze modelul iconic şi să-l urmeze. Centuria lui Florin Caragiu se află, cu siguranţă, în prelungirea Predicii de pe munte, îndreptar dumnezeiesc pentru intrarea în Împărăţie. ”(Paul Aretzu)

”Aici e o supremă poetică a chenozei, slujindu-ne împărătește, irigând comunul cu comuniunea, și-astfel molipsindu-ne definitiv de dorul vederii finale asupra lumii”. (Chris Tănăsescu – MARGENTO)

”Într-un fel, toutes proportions gardées, e idealul de critică literară spre care tindea Sainte Beuve în secolul al XIX-lea francez: a infuza, prin actul lecturii, mai multă realitate decât era înainte. Nici destructurare și nici resemantizare așadar, ci sporul de lumină tainică adăugat la corola de minuni a lumii.” (Virgil Borcan)

Număr de vizualizări :710


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro