”Panorama libertății. Actualitatea lui Don Quijote ”– apariție editorială sub egida ICR

Apr 4th, 2017 | By admin | Category: Agenda de carte

Joi, 6 aprilie 2017, la ora 17:30, la sediul Institutului Cervantes din Bucureşti (Bulevardul Regina Elisabeta, nr. 38), Departamentul de Lingvistică Romanică, Limbi și Literaturi Iberoromanice și Italiană al Facultății de Limbi și Literaturi Străine de la Universitatea din Bucureşti, împreună cu Institutul Cervantes şi Institutul Cultural Român, organizează lansarea volumului ”El retablo de la libertad. La actualidad del Quijot”e, (”Panorama libertății. Actualitatea lui Don Quijote”) editat de Mianda Cioba, Adolfo Rodríguez Posada, Melania Stancu și Silvia-Alexandra Ştefan şi publicat sub egida Institutului Cultural Român.

Alături de cei care au îngrijit volumul, vor participa la întâlnirea cu publicul, ca invitați speciali: Tada Bastida Eizaguirre, prim-secretar şi consul al Ambasadei Regatului Spaniei; Simona Sora, critic literar, coordonator al Editurii ICR;  prof. univ. dr. Anca Crivăț și prof. univ. dr. George Ardeleanu de la Universitatea din Bucureşti.

Volumul reunește peste 25 de studii prezentate în cadrul Colocviului Internațional omonim, organizat în noiembrie 2015 la Universitatea din București, pentru a celebra împlinirea a patru secole de la apariția părții a doua a capodoperei lui Miguel de Cervantes, El Ingenioso Hidalgo don Quijote de la Mancha (1615). Semnatarii contribuțiilor sunt specialiști de marcă în domeniul studiilor cervantine, istorici și critici literari, profesori universitari din Spania, România, Elveția, Cehia, Slovacia și Serbia.

vizualizari: 186


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro