”Dorian”, spectacol de dans contemporan, la Teatrul Odeon

Feb 17th, 2017 | By admin | Category: Eveniment

Miercuri, 22 februarie 2017, de la ora 19.30, la Teatrul Odeon, Asociația Culturală Control N propune iubitorilor de dans și teatru un spectacol de dans contemporan – DORIAN, o producție Control N, care surprinde ultimele 24 de ore din viața lui Dorian. Închis între patru pereți, în locuința în care și-a petrecut ultimii ani din viață, Dorian își rememorează trecutul și își trăiește prezentul în proximitatea sfârșitului. Creat de Oana Răsuceanu, în jurul unui singur actor-dansator, George Albert Costea, combinând dansul cu proiecțiile multimedia, DORIAN își propune să îi transpună pe spectatori într-o lume pe cât de reală, pe atât de poetică. Spectacolul se construiește plecând de la o premisă, pe cât de absurdă, pe atât de puternică și de imposibil de ocolit: sârșitul lumii va veni în 24 de ore. Dorian trăiește în București și mai are 24 de ore până când patul, masa, scaunele, televizorul și restul obiectelor din apartamentul lui nu vor mai exista. Dorian află vestea de la știri și decide să petreacă ultimele 24 de ore la el acasă, singur, așa cum își trăise până acum viața de zi cu zi.

Spectacolul este construit pe juxtapunerea dansului contemporan cu proiecții multimedia. Jocul creat între mișcarea fizică, reală, concretă, construită sub ochii spectatorului și imaginile surprinse în proiecțiile video va duce către descoperirea trecutului și prezentului din viața lui Dorian.

Conceptul, regia și coregrafia spectacolului sunt semnate de Oana Răsuceanu. Cu o activitate intensă ca scenarist de film, Oana a absolvit în 2007 un Master în Artă Coregrafică în cadrul UNATC și de atunci a derulat o serie de proiecte în zona teatrului și dansului, ca scenarist / dramaturg, regizor și coregraf. Printre spectacolele realizate de ea se află Telefonul din colțul străzii (spectacol de teatru-dans, după texte de Cristian Popescu), Dear Diary (spectacol de dans, realizat cu sprijinul Teatrului Nottara din București), cât și o serie de spectacole pentru copii, cel mai recent, Carina pe drumul spre casă, jucându-se în prezent la Teatrul Apollo111 din București.

DORIAN a fost prezentat în toamna anului trecut în București la Teatrul UNTEATRU, în Timișoara la Teatrul Național “Mihai Eminescu”, în Craiova la Teatrul Național ”Marin Sorescu”  și în Ploiești la Teatrul “Toma Caragiu”.

Mai multe detalii găsiți pe site-ul Asociației – www.controln.ro sau pe www.teatrul-odeon.ro/stagiune/program.

Puteți viziona un teaser al spectacolului aici: www.youtube.com/watch?v=E31r9_exOzg

Parteneri: Asociația Culturală Control N mulțumește partenerilor media: Zile și Nopți, Cinemap, Sunete, Cinemagia, Film Reporter, Cinefan, Liternet, Blogul Lu’ Otravă, Bazavan.ro, Ziarul Metropolis, AaRC.ro – All about Romanian Cinema, Filme Cărți.

vizualizari: 208


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro