Ziua Limbii Române, sărbătorită la Festivalul Barevna Devitka din Praga

aug. 5th, 2016 | By | Category: Eveniment

Duminică, 27 august 2016, orele 14:00 – 22:00, în parcul Podvini din Praga, Ambasada României în Republica Cehă și Institutul Cultural Român de la Praga, în parteneriat cu Primăria orașului Ploiești prin Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului Ploieşti și cu sprijinul Fundației „Preţuieşte Clipa”, organizează programul „Acasă, la români” în cadrul celei de-a XII-a ediţii a Festivalului Multicultural „Barevna Devitka”. Manifestarea cuprinde dansuri tradiționale românești, prezentate de membrii Ansamblului Folcloric „Prahova” al Casei de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului Ploieşti, sub îndrumarea coregrafului Gheorghe Grama.

Atelierele de dansuri tradiționale – care implică publicul – vor avea loc între orele 14:00 – 14:30. Începând cu orele 16:25, pe scena festivalului va avea loc momentul artistic de dansuri tradiționale românești, pe fundalul muzicii interpretului extraordinar Ion Crețeanu.

Rapsodul popular Ion Creţeanu, care a primit titlul de Tezaur Uman Viu, se alătură programului „Acasă, la români”. Între orele 17:05 – 17:35, acesta va susţine un recital dedicat Zilei Limbii Române, care este sărbătorită pe 31 august.

De asemenea, pe durata întregii zile, pictorul iconar Elena Adriana Popa va coordona atelierele de pictură de icoane pe sticlă, în cadrul cărora vizitatorii standului românesc vor descoperi această artă tradițională.

În același timp, Valter Paraschivescu, artist plastic specializat în pictură pe linguri de lemn, îi va ajuta pe cei interesați să își confecționeze propriile suveniruri românești.

Scopul Festivalului Multicultural Barevna Devitka este o prezentare interesantă a varietăţii de culturi internaţionale şi a minorităţilor etnice care trăiesc în Republica Cehă. Festivalul, al cărui titlu tradus înseamnă „Praga 9 în culori”, este organizat de către Primăria Praga 9 în parteneriat cu ambasadele, institutele culturale și asociațiile comunităților din Republica Cehă, facilitând dialogul intercultural și descoperirea altor țări și obiceiuri.

România va fi prezentată la eveniment și prin intermediul standului organizat de Asociația Românilor în Republica Cehă. Aici, vizitatorii vor putea degusta produse tradiţionale și vinuri româneşti.

Intrarea este liberă.

Număr de vizualizări :700


One Comment to “Ziua Limbii Române, sărbătorită la Festivalul Barevna Devitka din Praga”

  1. Ioana spune:

    Un festival reusit, un festival al limbii romane pe meleaguri straine, un repertoriu variat si cu participare aleasa. Felicitari pentru aceasta realizare importanta!

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro