Ziua Limbii Române, la Casa Memorială „Tudor Arghezi”

aug. 25th, 2016 | By | Category: Eveniment

Miercuri, 31 august 2016, ora 13.00, la Casa Memorială „Tudor Arghezi” (str. Mărţişor, nr. 26, sector 5 – Bucureşti), Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) organizează, în cadrul manifestărilor consacrate Zilei Limbii Române, conferinţa ”Cuvinte potrivite – despre limbajul poetic arghezian”, susţinută de prof. univ. dr. Gh. CHIVU. Alături de invitatul principal al evenimentului se va afla prof. univ. dr. Lucian CHIŞU. Discuţiile vor fi moderate de George Neagoe. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.

*

Gh. CHIVU (n. 7 octombrie 1947) este lingvist şi filolog. A terminat studiile Facultăţii de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti în 1970. A obţinut titlul de doctor în filologie în 1988. A fost, pe rând, cercetător la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan–Al. Rosetti” (Academia Română), profesor universitar la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti şi director-adjunct al Institutului de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu” (Academia Română). A fost ales membru corespondent al Academiei Române în 2010.

Specialist reputat în istoria limbii române şi în istoria limbii române literare, Gh. CHIVU este unul dintre cei mai subtili cunoscători ai stilului beletristic.

Ziua Limbii Române (31 august) a fost instituită prin Legea 53/ 2013, publicată în Monitorul Oficial din 19 martie 2013.

Reproducem mai jos textul legii:

Art. 1.

(1) Se instituie ziua de 31 august ca Ziua Limbii Române
(2) Ziua Limbii Române poate fi marcată de către autorităţile şi instituţiile publice, inclusiv de reprezentanţele diplomatice şi institutele culturale ale României, precum şi de către alte instituţii romanesti din străinatate, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific.

Art. 2.

(1) Guvernul şi autorităţile administraţiei publice centrale şi locale vor lua măsurile necesare pentru ca în această zi drapelul Romaniei să fie arborat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional si folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritatile şi instituţiile publice

(2) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot sprijini material sau logistic organizarea şi desfăsurarea manifestărilor prevăzute la art. 1 alin. (2)
(3) Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestarile dedicate acestei sărbatori.

Aceasta lege a fost adoptată de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

Număr de vizualizări :599


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro