Timbrul românesc, acasă la domnul profesor Neagu Djuvara

aug. 18th, 2016 | By | Category: Postcard

Onoare, bucurie şi admiraţie – acestea sunt emoţiile pe care  echipa Romfilatelia, reprezentată de doamna Cristina Popescu, Director General şi doamna  Luminiţa Toncu, le-au împărtăşit miercuri, 17 august 2016, aflate în vizită, acasă la domnul profesor  Neagu Djuvara.  Pentru domnia sa, timpul are o rotunjime aparte, întrucât în data de 18 august, a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani. Cu această ocazie, Romfilatelia va realiza un întreg poştal cu timbru marcă fixă, în semn de respect şi preţuire, faţă de  PROFESORUL, ARISTOCRATUL şi mai ales, pentru OMUL, Neagu Djuvara.

Activitatea domniei sale,  de  istoricdiplomatfilozofjurnalist şi romancier, dăruirea cu care s-a implicat de-a lungul deceniilor  în domeniul cultural, dar şi în cel diplomatic, îi înscriu biografia în seria personalităţilor de primă de marcă ale României.

Un „sceptic bine temperat”, cum se auto-defineşte, domnul Djuvara, a primit ca pe o surpriză plăcută vestea acestui proiect de suflet al Romfilatelia care continuă să pună la dispoziţia publicului întreguri poştale ce ilustrează imagini şi nume îndrăgite şi apreciate de români.

Naturaleţea şi vivacitatea dialogului, memoria impecabilă cu care evocă momente din istoria familiei sau istoria neamului, sunt dovezi că longevitatea domniei sale îşi are secretul în frumuseţea spriritului său.

Sub acelaşi semn al recunoştinţei, în urmă cu câteva zile, preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat, pentru domnul Neagu Djuvara,  decretul de decorare cu Steaua României în rang de Cavaler „ în semn de înaltă apreciere pentru dăruirea cu care şi-a servit patria, prin angajamentul personal în procesele politice, diplomatice şi culturale ce au promovat valorile, istoria şi imaginea ţării noastre în lume, precum şi pentru înalta ţinută morală de care a dat dovadă de-a lungul timpului”.

”Avem nevoie de astfel de repere de înaltă ţinută intelectuală şi morală. Mândria şi bucuria de a fi stat aproape, fie şi pentru câteva momente, de a respira aceeaşi atmosferă alături de personalitatea impresionantă a acestui om-simbol, sunt emoţii pe care le poţi transforma, cu uşurinţă, în lecţie de viaţă. Lecţie pe care îţi doreşti să o transmiţi şi altora.

Mulţumim pentru sprijinul acordat în organizarea acestei întâlniri domnului Alexandru Skultéty, redactor la Editura Humanitas, precum şi domnului Lucian Tudose pentru fotografiile inspirate, făcute cu acest prilej.”- Romfilatelia

Număr de vizualizări :623


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro