Spectacol stradal al teatrului bucureștean ”Masca”, la Bratislava

aug. 8th, 2016 | By | Category: Eveniment

Duminică, 21 august 2016, în întervalul orar 18:30-21:30, în Piața Eurovea  din Bratislava, Institutul Cultural de Român de la Praga împreună cu Ambasada României în Republica Slovacă vă invită la spectacolul ”Zidul” al teatrului ”Masca”.

Stilul unic de interpretare al actorilor de la teatrul Masca oferă publicului un spectacol realizat în tehnica statuilor vivante, cu o poveste tulburătoare. Este prezentată povestea de viață a doi tineri îndrăgostiți, aflați în lupta cu vremurile ostile și cu ei înșiși. Prinși în îmbrățișarea nemiloasă a Zidului, El și Ea își trăiesc viața cu gândul evadării și o încearcă mereu, în fiecare clipă, în fiecare gând. Izbutesc de fiecare dată să facă niște pași, dar imediat victoria lor se transformă într-un eșec, Zidul cuprinzându-i din nou în încercarea lui nemiloasă de a-i trasnforma în cărămidă și mortar. Ce nu le poate lua Zidul este propria lor putere de a trăi, propria lor putere de a iubi, de a spera și de a gândi.

Interpretarea celor doi actori, Cristina Panait și Eugen Fetescu, se asemuie unui balet subacvatic de o stranie frumusețe. Regia și scenariul au fost concepute de Mihai Mălaimare.

Număr de vizualizări :458


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro