Despre dopaj, cu jurnalistul sportiv Radu Naum, la Roaba de Cultură din Herăstrau

aug. 16th, 2016 | By | Category: Postcard

Miercuri, 17 august 2016, ora 19.30, la Roaba de Cultură, jurnalistul Radu Naum  vă invită la o discuție interactivă despre ultimul sport de audienţă mondială: cum ajungi să cobori fără să cazi, în viteză maximă şi perfect echilibru, muntele dopajului. Radu Naum este jurnalist și comentator sportiv, editorialist, realizator de emisiuni de radio și televiziune, câștigător al numeroase premii și distincții jurnalistice cum ar fi premiul ”TVmania” pentru ”Cel mai bun comentator sportive”, premiul ”Cristian Țopescu”, ”Comentatorul Sportiv al Anului” și nominalizat în mai multe competiții de prestigiu.

”Încercăm să imprimăm Roabei de Cultură o voce distinctă, o semnătură personală prin evenimente de foarte bună calitate, oferite gratuit, într-un demers de promovare a educației prin cultură”, a declarat Raluca Fiser, director Asociația Green Revolution.

Proiectul Roaba de Cultură dezvoltat de Asociația Green Revolution, cu sprijinul ALPAB (Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București) se desfășoară în perioada mai- septembrie, în Herăstrău și include sâmbăta concerte live, iar miercurea întâlniri cu nume importante ale jurnalismului și culturii românești pe teme diverse și interesante, de la România începutului de secol la istoria muzicii  românești.

Green Revolution, fondată în martie 2009, este prima organizație nonguvernamentală de ecologie urbană din România ce pune în practică măsurile ce stau la baza construirii unui oraș verde. Green Revolution dezvoltă proiecte variate, care promovează și sprijină: educația ecologică și respectul față de mediul înconjurător, colectarea selectivă a deșeurilor de ambalaje, mijloacele și soluțiile de transport ecologice și economice, adoptarea unui comportament responsabil față de mediu în rândul autorităților sși companiilor private și de stat.

Detalii despre programul din această vară pe pagina de facebook: www.facebook.com/roabadecultura

Număr de vizualizări :610


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro