Participare românească la Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary

iun. 30th, 2016 | By | Category: Postcard

Institutul Cultural Român de la Praga anunţă participarea românească la Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary, în perioada 1-9 iulie 2016. Filmele românești care vor fi prezentate la ediția din acest an sunt următoarele: ”Dincolo de calea ferată” (r.: Cătălin Mitulescu), ”Împreună pentru totdeauna” (r.: Lina Lužytė) și ”Dublu” (r.: Catrinel Dănăiaƫă). De asemenea, Institutul Cultural Român de la Praga susține participarea filmelor româneşti ”Dublu” şi ”O noapte ȋn Tokoriki” (r.: Roxana Stroe) – care a fost selectat pentru secțiunea FUTURE FRAMES, în cadrul căreia 10 noi producători de film sunt invitați să-și prezinte filmele publicului, în perioada 3-6 iulie 2016.

Programul proiecţiilor româneşti în cadrul festivalului este următorul:

Dincolo de calea ferată

5/7, 20:00 –  Grand Hall

6/7, 13:00 – Pupp Cinema

8/7, 11:30 – Drahomíra Cinema

Împreună pentru totdeauna

3/7, 19:00 – Pupp Cinema

4/7, 16:30 – Lazne III Cinema

Dublu

5/7, 16:00 – Karlovy Vary Municipal Theatre

6/7, 13:30 – Lazne III Cinema

O noapte în Tokoriki

5/7, 18:30 – Small Hall

9/7, 22:30 – Lazne III Cinema

Pentru informaţii referitoare la bilete, vizitaţi site-ul: www.kviff.com/en/guide/passes-tickets-reservations .

Filmul de debut al lui Catrinel Dănăiață spune povestea lui George, un arhitect de succes, aflat într-o relație eșuată și constrâns de o viață sufocantă. La prima vedere, George are tot ce își dorește: o prietenă frumoasă, un serviciu interesant și prieteni cu care să iasă în oraș. Totuși, dincolo de aparențe, rezidă elemente autodistructive. Când viața se constituie doar din termene limită, devii prizonierul propriei existențe. George este singurul care poate găsi o soluție la această criză. Dublu este o dramă contemporană inspirată din întâmplări reale, cu un scenariu scris de Alexandra Axinte și Catrinel Dănăiață. Rolurile principale sunt interpretate de actorii Bogdan Dumitrache, Maria Dinulescu și Corina Moise. Filmul românesc va avea premiera internațională în cadrul Competiției Oficiale East of the West – secțiune dedicată filmelor de debut din Europa Centrală și de Est, Balcani, Turcia.

Dincolo de calea ferată prezintă povestea lui Adrian, care după ce se întoarce de la muncă din străinătate își dă seama că acasă nimic nu mai este ca înainte. Soția se comportă atât de diferit, ca și cum nu ar fi fost căsătoriți. În cel de-al treilea lungmetraj al său, regizorul Cătălin Mitulescu devine un observator al acelui moment-cheie când o relație de iubire se află între despărțire și un nou început.

Filmul Împreună pentru totdeauna aduce în prim-plan fragilitatea unei familii compuse din trei membri ai căror interese nu se mai intersectează în niciun punct, fiecare ducând o existență paralelă. Debutul regizorului-scriitor lituanian investighează singurătatea și lupta personală continuă de a scăpa de ea.

Număr de vizualizări :582


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro