Turneul european al spectacolului „Un minut de dans sau… UF!” , la Roma

mai 20th, 2016 | By | Category: Eveniment

Vineri, 27 mai la ora 21:00, pe scena teatrului Parioli Peppino De Filippo din Roma, va fi debutul italian a Companiei de dans a lui „Gigi Căciuleanu România Dance Company” – „Un minut de dans sau… UF!”, prima reprezentație a turneului european, a prestigioasei companii românești, fiind urmată de un al doilea spectacol la Teatrul Carlo Goldoni din Veneția, duminică, 29 mai la 20:30. Alte proiecte de promovare a creației lui Gigi Căciuleanu sunt programate să aibă loc în toamna acestui an, în săli de renume ca Sadler’s Wells/Londra, Bozar/Bruxelles, Centrul Pompidou/Paris.

Spectacolul este organizat în colaborare cu: Institutul Cultural Român, Accademia di Romania din Roma, Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, Gigi Căciuleanu România Dance Company, Fundația Art Production, Solèart Management, Teatrul Parioli De Filippo Peppino, Teatrul Stabile Carlo Goldoni Veneto.

Montarea piesei coregrafice este aproape terminată. Nu lipseşte decât un minut de dans, înainte de partea finală. (…) Întreg spectacolul este conceput de fapt în jurul complicatului şi deseori nebunului proces creator necesar pentru a obţine chiar şi un singur minut de dans. Datorită acestei improvizaţii de fiecare seară, pentru a crea un minut de dans, spectacolele vor deveni cât se poate de diferite unul de celălalt. Și, prin urmare, fiecare spectacol va fi unic. O re-creaţie de fiecare seară, pentru spectator…Chinurile creaţiei pentru artişti! Uf !!!Gigi Căciuleanu

Gigi Căciuleanu– dansator, coregraf, profesor a descoperit dansul contemporan de avangardă la vârsta de 14 ani, sub îndrumarea lui Miriam Răducanu. A participat alături de aceasta la celebrele „Nocturne 9 1/2″ de la București. Și-a completat studiile de dans academic și coregrafie la Teatrul Bolshoi din Moscova. A fost solist al Operei Române din București, unde a dansat roluri din repertoriu, dar tot pe scena Operei Române au fost create roluri speciale pentru el: „Zidul” și „Mandarinul miraculos” de Oleg Danovski, „Amorul doctor” și „Un american la Paris” de Tilde Urseanu etc.

Câștigă de-a lungul carierei importante premii de coregrafie (Bulgaria, Germania, Franța, Chile, Italia, România). Dansează cu Ruxandra Racovitza (partenera sa de o viață), Maina Gielgud, Yvette Chauviré, Svetlana Beriozova, Anton Dolin, Reda Sheta, Adam Luders, Jean-Pierre Franchetti, Peggy Lyman, Patrick Dupond, Viktor Rona, Jean-Christophe Paré, Jean Guizerix, Wilfride Piollet, Sandra Giacosa, Brigitte Lefevre, Michael Denard, Louise Bédard, Ghislaine Thesmar etc. Este decorat cu Ordinul Artelor și Literelor în grad de Cavaler (Franța) și Steaua României în grad de Cavaler.

Pentru detalii icr.ro/pagini/turneul-european-al-spectacolului-un-minut-de-dans-sau-uf-la-roma

Număr de vizualizări :673


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro