Lansare de carte: ”Miracol în lumea emoțiilor”

May 30th, 2016 | By admin | Category: Agenda de carte

Sâmbătă, 4 iunie 2016, de la ora 11.00, Editura Aramis vă invită la evenimentul de lansare a cărții ”Miracol în lumea emoțiilor. O poveste despre emoțiile mele, o poveste despre mine”, de Dragoș Iulian Matei, Bianca Niță și Paula-Steluța Dobrinoiu. Lansarea va avea loc în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest, la standul nr. B 14 din pavilionul C 2 al Complexului expozițional Romexpo, București.

Miracol visează să fie un super-erou iubit de toată lumea și cu mulți, mulți prieteni. Iar când o dorință este atât de mare, ceva în Marele Cosmos se întâmplă… un lucru atât de misterios și special, încât viața lui Miracol e pe cale să se schimbe definitiv. Trebuie doar să adoarmă ca să călătorească într-o lume neobișnuită și fascinantă, care îi depășește orice închipuire: lumea sa interioară.

Sub îndrumarea lui Miracol și a celorlalte personaje, cititorii sunt provocați să intre într-un joc de explorare a propriului Eu. Cartea se adresează copiilor, părinților și cadrelor didactice care doresc să-și descopere emoțiile, gândurile, intuiția, curajul și să le folosească într-o manieră pozitivă.

Proiectul reunește trei autori care și-au construit povestea pe baza cercetărilor și metodelor unor psihologi și neurologi precum Daniel Goleman, Paul Rasmussen, Christophe André și François Lelord.

Dragoș Iulian Matei a lucrat în ultimii cinci ani cu copii și părinți din toate mediile sociale susținând zeci de spectacole și activități pentru înțelegerea emoțiilor, pe care le-a studiat din punct de vedere psihologic, neurologic și antropologic. Dedică această carte copiilor care locuiesc în Centrul pentru primire în urgență a copilului abuzat și copiilor care locuiesc la SOS Satele Copiilor România.

Bianca Niță a participat la crearea unor spectacole educative și ateliere pentru copii. Este implicată într-un proiect ce presupune crearea de jocuri software pentru dezvoltarea educației emoționale a copiilor într-un mod inovativ. Este pasionată de cărți, artă, teatru, dans și natură.

Paula-Steluța Dobrinoiu este psiholog și psihoterapeut cu o experiență de lucru cu copiii de peste 10 ani. Sensul în viață i l-a dat rolul de mamă, fiica ei fiind cea care o sfătuiește uneori. Este pasionată de citit, muzică și natură. Se conduce după credința că „viața e frumoasă așa cum este ea“.

Prezintă cartea: Dragoș Iulian Matei, Bianca Niță, Paula-Steluța Dobrinoiu și editorul

Invitați: Constanța Irimia, Lina Toma, Alina Asimionesei și elevul Elias Asimionesei

edituraaramis.ro/

vizualizari: 308


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro