Mirajul instrumentelor de suflat, la „Drumul spre celebritate”

apr. 20th, 2016 | By | Category: Postcard

Miercuri, 20 aprilie 2016, în Sala Scoarţelor din Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia, a avut loc o nouă etapă din cadrul ediției a VII-a a Concursului „Drumul spre celebritate”, proiect educațional organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porțile Bucureștiului, Asociaţia “Pro Valores”, Radio România Cultural, ExcesMusic și Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti. A fost o etapă dedicată intrumentelor de suflat, la care invitată special a fost flautista Ioana Turcu. AgențiadeCarte.ro este partener media.

Ca spectatori si jurati au participat 72 de elevi ai Scolii gimnaziale nr. 97 și ai Liceului de Arte Plastice “Nicolae Tonitza”, care într-o săptămână de şcoală altfel încercă să profite de programul „Să stii mai multe, să fii mai bun!”.

Etapa a fost câştigată de Carla Maria Stoleru, care a impresionat prin interpretarea unei lucrări de: Jules Demersseman. Ea a obţinut 57 din cele 144 de puncte oferite în egală măsură de publicul alcătuit din elevi şi de juriul de specialitate.

Carla Maria Stoleru este din Iași, are 20 de ani, a absolvit Colegiul Național de Arte Octav Băncilă, iar acum este studentă a Universității Naționale de Muzică din București. A obținut 11 premii la concursuri naționale, a participat la cursuri de măiestrie și a obținut o bursă Erasmus la universitatea de arte din Graz – Austria.

Joi, 21 aprilie 2016, se vor desfășura ultimile două etape din Concursul „Drumul spre celebritate”. La ora 12, vor intra în competiție percuționiștii. În urma preselecţiilor, vor participa tineri muzicieni din Botoșani, Ploiești, Iași, Târgu Mureș, Cluj Napoca și București. Invitat special va fi vibrafonistul Alexandru Anastasiu – solist instrumentist al Orchestrei Nașionale Radio. La ora 15 este programată etapa dedicată instrumentelor cu coarde, la care vor lua startul tineri artiști din Irlanda, Republica Moldova, dar și din: Brașov, Botoșani, Bacău, și Iași, iar inviata special va fi violistul Lucian Moraru – director SonArt.

Aşadar sunteți invitați să participaţi la descoperirea tinerilor muzicieni talentaţi de astăzi şi să fiţi martori la Drumul lor spre celebritate, într-un proiect coordonat de Sebastian Crăciun.

FINALA Concursului Drumul spre celebritate va avea loc vineri, 22 aprilie 2016, de la ora 15.00, iar intrarea publicului va fi liberă.

Amănunte pe: drumulsprecelebritate.wordpress.com/

Organizatori: Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porțile Bucureștiului, Asociaţia Culturală “Pro Valores”, Radio Romania Cultural, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi ExcesMusic

Parteneri: Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, prin programul Oportunități la tine acasă.

Parteneri media: Bucureşteni.ro, Calendar evenimente, Enjoy TV, Observator cultural, AgențiadeCarte.ro, Radio Trinitas, Criterii Naţionale, JurnalMM.ro, Capital cultural, Ziare.com,  Romania pozitivă, Roportal.ro.

Număr de vizualizări :547


One Comment to “Mirajul instrumentelor de suflat, la „Drumul spre celebritate””

  1. Ioana spune:

    Felicitari lui Carla Maria Stoleru si ne vedem vineri! Mult succes!

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro