Expoziţia ”Bucureştiul în proiectele studenţilor Facultăţii de Arhitectură a Universităţii Spiru Haret”

apr. 19th, 2016 | By | Category: Eveniment

Marţi, 19 aprilie 2016, de la ora 18:00, la Palatul Suțu, Facultatea de Arhitectură a Universității Spiru Haret, în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, vă invită la vernisajul expoziției „Bucureştiul în proiectele studenţilor Facultăţii de Arhitectură a Universităţii Spiru Haret”. Expoziția este deschisă până la data de 22 mai 2016, de marți până duminică, orele 10.00-18.00.

Expoziţia propusă selectează cele mai reprezentative proiecte din ultimii doi ani, localizate în zone de interes ale Capitalei. Proiectele urmăresc inserarea armonioasă a obiectului de arhitectură în sit, cu punerea în valoare a ţesutului urban existent.

Dintre proiectele expuse, amintim: Reabilitarea Cinematografului şi a grădinii de vară Capitol; Locuinţe colective în zona Moşilor-Carol-Mântuleasa; Reactivarea hanurilor şi târgurilor de meşteşugari de pe Calea Moşilor; Conservarea, reabilitarea şi restaurarea Pasajului Villacrosse; Moara lui Assan; Ansamblu urban în vecinătatea Rezervaţiei Naturale Văcăreşti; Zonă rezidenţială cu clădiri joase în zona Lacului Pantelimon; câteva diplome pe amplasamente din Bucureşti ș.a.

Activitatea didactică din Departamentul Arhitectură al Universităţii Spiru Haret are drept caracteristică definitorie ponderea importantă, ca număr de ore şi număr de credite alocate, a disciplinelor vocaţionale: „Proiectare de Arhitectură”, „Sinteze de Arhitectură”, „Reprezentări în arhitectură”, „Proiect de specialitate”, „Proiect opţional”. Aceste discipline concentrează marea majoritate a corpului profesoral, fiecare an de studii având un coordonator de an.

Atelierul de arhitectură este punctul focal de sintetizare a cunoştinţelor practice și teoretice dobândite de studenţi. Majoritatea temelor o constituie proiectele arhitectural-urbanistice ce implică structurarea și organizarea coerentă a unor funcţiuni  complexe, ce duc la realizarea de compoziţii spațial-volumetrice care dialoghează armonios cu existentul arhitectural sau completează  situl natural.

Număr de vizualizări :580


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro