În colecția Alter Ego a editurii Herald a apărut volumul ”A trăi fără cap- Redescoperirea adevăratei identități”, de Douglas Harding. Traducător: Anca Cristina Ilie.
„Cea mai bună zi din viaţa mea – ziua renaşterii mele, ca să spun aşa – a fost atunci când mi-am dat seama că nu am cap. Acesta nu este doar un artificiu literar, o glumă menită să atragă atenţia cu orice preţ. Spun acest lucru cu cea mai mare seriozitate: eu nu am cap… Ceea ce s-a întâmplat de fapt a fost ceva extrem de simplu şi nespectaculos: am încetat pentru o clipă să mai gândesc. Raţiunea şi imaginaţia şi tot vacarmul mental s-au stins. Am rămas fără cuvinte. Mi-am uitat numele, starea de om, starea de lucru, tot ce ar fi putut fi numit eu sau al meu. Trecutul şi viitorul s-au dizolvat în eter. Era ca şi cum m-aş fi născut exact în acea clipă, nou-nouţ, fără de minte, fără nicio amintire. Nu mai exista decât Acum, acea clipă prezentă şi ceea ce era în mod clar dat în ea. Era suficient să privesc.”
Astfel descrie Douglas Harding prima sa experienţă a stării fără sine. Este o cale instantanee de a te „trezi” şi a deveni deplin conştient de ceea ce Zenul înţelege prin „natura adevărată şi inerentă” a fiecărei fiinţe.
Publicată în 1961, A trăi fără cap este o carte clasică ce vorbeşte convingător despre caracterul imediat şi simplitatea experienţei pe care misticii din toate timpurile au încercat să o pună în cuvinte.
DOUGLAS E. HARDING (1909-2007) a fost un respectat filosof englez, mistic, maestru spiritual şi autor de cărţi ce tratează cunoaşterea de sine: The Hierarchy of Heaven and Earth; Look for Yourself: The Science and Art of Self-Realization; On Having No Head: Zen and the Rediscovery of the Obvious; The Trial of the Man who Said he was God; The Little Book of Life and Death; Face to No-Face: Rediscovering Our Original Nature.
Cu toate că nu s-a referit la el însuşi ca la un guru, Harding şi-a dedicat viaţa activităţii de cercetare practică a problemei identităţii sale adevărate şi mai târziu a căutat să îşi împărtăşească descoperirile, în primul rând prin scrierile sale şi prin atelierele de lucru care necesitau participarea publicului. Direcționandu-şi simultan atenţia către „interior” şi „exterior”, Harding a explorat partea cunoscută a Subiectului şi relaţia sa cu lumea obiectivă – de exemplu, confruntând ipoteze mistice referitoare la adevărata natură a eului cu propria sa experienţă. De asemenea, a tratat cu seriozitate abordarea ştiinţifică a omului, integrând cu dibăcie perspectivele interioare şi exterioare într-o hartă care înfăţişează locul omului în univers.