Victoria Cornelia Dedu expune la Conceptual Gallery

ian. 25th, 2016 | By | Category: Eveniment

Joi, 28 ianuarie 2016, începând cu ora 19.00, Conceptual Gallery vă invită la vernisajul expoziţiei personale de grafică Victoria Cornelia Dedu. Evenimentul va avea loc la sediul Conceptual Gallery din București.

Vă rugăm să confirmați prezența la adresa de e-mail contact@mixofideas.ro .

Expoziţia de grafică semnată Victoria Cornelia Dedu va cuprinde numeroase lucrări realizate în tehnicile: desen, tuş, acuarelă, guaşe sau în tehnică mixtă, în diferite perioade de creaţie ale artistei, începând din anii 60 ai secolului XX şi până în prezent.

Victoria Cornelia Dedu s-a născut în 1942 la Bucureşti şi a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, secţia pictură, cu profesorii: Alexandru Cumpăta, Călin Alupi, Corneliu Baba, Ion Marsic şi Vasile Grigore. Din 1967 şi până în prezent a participat la numeroase expoziţii de grup şi simpozioane de creaţie din ţară şi din străinătate, a deschis peste treizeci de expoziţii personale de pictură şi grafică, a participat la numeroase simpozioane de creaţie din ţară şi din străinătate.

Lucrări de-ale sale se află în colecţii de stat şi colecţii particulare din: România, Franţa, Germania, Austria, Elveţia, Polonia, S.U.A., Canada, Belgia, Turcia, Spania, Italia, Cehia, Slovacia, Japonia, Bulgaria.

Expoziţia de la Conceptual Gallery va fi deschisă în perioada 28 ianuarie – 20 februarie 2016 şi va putea fi vizitată de luni până vineri, între orele 13.00 – 17.00, cu programare prealabilă. Informații suplimentare sunt disponibile la adresa de e-mail: contact@mixofideas.ro.

Conceptual Gallery este un proiect al Asociaţiei Identitate Culturală Contemporană (AICC),  realizat cu sprijinul membrilor Uniunii Artiștilor Plastici din România și curatoriat de criticul de artă Luiza Barcan.

Număr de vizualizări :682


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro