„Re-înnobilatorii Transilvaniei”, de Csinta Samu

dec. 7th, 2015 | By | Category: Agenda de carte

Miercuri, 9 decembrie 2015, începând cu ora 19.00, la Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti (Str. Gina Patrichi nr. 8), ziaristul Csinta Samu va purta o discuţie despre volumul „Re-înnobilatorii Transilvaniei” cu Mikes Borbála şi Apor Csaba, personajele principale ale volumului, în prezenţa fotografului Köntés Ernő, ilustratorul cărţii.

În volumul său Csinta Samu prezintă prin eforturile a şase familii de nobili transilvăneni – Apor, Bethlen, Haller, Kálnoky, Mikes şi Teleki – renaşterea nobilimii transilvănene din trecutul apropiat. Unii membri ai familiilor aristocrate deposedate de sistemul socialismului, au plecat în Europa de Vest, în Statele Unite ale Americii, mai rar chiar şi în America de Sud, unde au făcut carieră, alţii au rămas acasă refăcându-şi vieţile ca muncitori în fabrici, locuind în căsuţe la periferia oraşelor. Şi cu toate că mulţi dintre ei au încercat să se debaraseze de trecut, după anii tulburi ce au urmat schimbării regimului comunist, au început să spere că-şi vor redobândi avuţia confiscată odinioară. Acesta a fost momentul în care au renunţat la carierele, la existenţa lor şi s-au întors în Transilvania. Unii cu mult elan, alţii – în mod natural – manifestând reticenţă în ce priveşte întoarcerea în Grădina viselor. „În urma retrocedărilor apar tot mai mulţi, îşi trăiesc cotidianul cu responsabilitate pe proprietăţile strămoşeşti şi devin parte organică a societăţii maghiare din Transilvania. Cu mai mult sau mai puţin succes, cu mai multă sau mai puţină dârzenie, suportând cu mândrie sau, dimpotrivă, ascunzând originile – căci în definitiv şi ei sunt oameni temători de viitor –, în funcţie de cât a suferit fiecare în acel secol XX. Construiesc, restaurează şi între timp clădesc şi în noi o autoidentitate care nici nu a existat înainte sau care a fost ruinată. Despre noi, cele şase familii ale aristocraţiei transilvănene vorbeşte cartea Erdély újranemesítői (Re-înnobilatorii Transilvaniei) de Csinta Samu.”

Număr de vizualizări :702


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro