Conferinţa ”Arhitecţi şi arhitectură în periodice de acum un veac”

nov. 11th, 2015 | By | Category: Eveniment

Joi, 12 noiembrie 2015, la orele 19:00, Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Suţu vă invită la o nouă conferinţă, de aceasta dată despre arhitecţi şi arhitectură în periodice de acum un veac. Printre locurile explorate se numără Camera Deputaţilor, Palatul G. Gr. Cantacuzino, Gara Mamaia și Podul Regele Carol I. Conferința va fi susținută de Sidonia Teodorescu.

Sidonia Teodorescu este doctor în arhitectură, lector universitar la Facultatea de Arhitectură a Universităţii Spiru Haret, autoare a tezei de doctorat „Arhitectul Ion D. Berindey, studiu monografic” şi autoarea lucrării „Ion D. Berindey”, apărută la Editura Vremea, colecţia „Planeta Bucureşti”, seria „Mari arhitecţi bucureşteni”. Este membru al Ordinului Arhitecţilor din România, al Uniunii Arhitecţilor din România, al Comitetului Român de Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii al Academiei Române. De câţiva ani, este redactor al revistei „Bucureştiul meu drag” şi este implicată în proiectul de cercetare sprijinit de Uniunea Arhitecţilor din România – „Dicţionar al arhitecturii româneşti moderne (sec. XIX, XX, XXI)”.

Intrarea 7 lei. În preţ este inclusă vizitarea expoziţiilor organizate la Palatul Suţu.

Număr de vizualizări :649


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro