Albumul fotografic ”Trupuri subversive” se lansează la Târgul Internațional Gaudeamus

nov. 12th, 2015 | By | Category: Agenda de carte

Joi, 19 noiembrie 2015, ora 18.30, la Târgul Internațional Gaudeamus, editura Hecate își prezintă primul volum, albumul fotografic ”Trupuri subversive”, realizat de Margot Mifflin, prima istorie a artei tatuajului feminin occidental. Cartea, apărută inițial în 1997, este editată de Hecate într-o versiune revizuită și adăugită, care include 50 de imagini noi, color.

Construit ca o incursiune fascinantă într-o subcultură care îşi are originile în secolul al XIX-lea, volumul relatează atât istoria a femeilor tatuate, cât şi cea a artistelor care au realizat tatuaje. Noua ediţie conţine repere istorice inedite şi un capitol suplimentar despre noul mileniu, prezentând zeci de artiste, inclusiv pe faimoasa Kat Von D. Cartea expune și impactul pe care emisiunile de tip reality-show l-au avut asupra femeilor

şi culturii tatuajului, felul în care supraviețuitoare ale cancerului de sân au ales tatuajul pentru a-şi ascunde cicatricile rezultate în urma mastectomiei, precum şi utilizările terapeutice ale tatuajului pentru femeile care lasă în urmă bandele de cartier, închisoarea sau situaţiile de abuz conjugal.  Cu aproape 200 de fotografii, Trupuri subversive este un ghid esenţial pentru cultura femeii tatuate.

Vă așteptăm joi,19 noiembrie 2015, de la ora 18.30, la Târgul Internațional Gaudeamus, să vorbim despre tatuaje, motivații și povești desenate pe piele cu trei dintre cei mai talentați artiști tatuatori din România: Iona de la Pisica Grasă Tattoo, Cristina de la SPUNK – Tattoo, Piercing, Music & Underculture și T’bor Szente de la T’INK Twice.

Despre Hecate

Editura Hecate, un nou hub al respectului pentru diferențe, al gândirii critice și al schimbării, și-a început activitatea în 2015 ca structură de economie socială. În prezent, planul editorial cuprinde lucrări cu profil academic, beletristică, volume SF & Fantasy și albume de fotografie. În același timp, librăria Hecate susține eforturile editurii prin titluri care se înscriu sub umbrella acelorași principii de egalitate și solidaritate.

Număr de vizualizări :604


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro