”Soundczech”, ediția a patra

oct. 26th, 2015 | By | Category: Eveniment

Miercuri, 28 octombrie 2015, ora 21.00,  la Centrul Ceh, iubitorii de muzică electronică sunt așteptați pentru primul concert din cadrul ”Soundczech”. Doi dj din Cehia, Aid Kid și Ventolin, vor cânta pentru prima oară în România, împreună cu trupa românească Plurabelle. Intrarea este liberă.

Aid Kid este un muzician experimentat, care, după ce a activat în câteva trupe, a debutat cu un album care l-a propulsat imediat în rândul unora din cele mai cunoscute nume în muzica electronică din Republica Cehă. Melodiile sale, o combinație de chillwave, triphop și postrock, se bazează pe precizia compoziției și transmit o largă varietate de stări în concertele live.

Prin opoziție, muzica lui Ventolin, este energică și dansantă, melodiile sale fiind o combinație de acid house, tehno electro și dance. Cântă live folosind sintetizatoare analog, samplere Akai și instrumente electronice arhaice.  A cântat pe aceleași scene cu Modeselector sau The Presets.

Plurabelle este un duo format din Alex Bălă și Cristian Fierbințeanu, cunoscuți deja pe scena românească a muzicii electronice. Au lansat două albume: „Phantom Pyramid” și „Arsenal”. S.Bluyer este o producătoare și Dj din Republica Moldova. Stilul său, dominat de trance, ambiental și chillout, crează o atmosferă melancolică și emoționantă.

Patru concerte ale trupelor cehe Aid Kid și Ventolin, însoțite de trupa românească Plurabelle (în București și Brașov) și de S.Bluyer (în Chișinău și Tirapol) vor avea loc între 28 și 31 octombrie, în România și Republica Moldova.

Evenimentul este organizat de Centrul Ceh și susținut de Staropramen. Parteneri: Hof Cafe, Teatrul Spălătorie și Civic Club «№19». Parteneri media: 24FUN, feeder.ro, Locals.md, Saksmagazine și SUB25.

SOUNDCZECH
Turneu de muzică cehă contemporană
28 – 31 octombrie 2015 / ediția a 4-a

Ventolin / Aid Kid / Plurabelle (RO) / 28.10 / 21:00 / Centrul Ceh, București
Ventolin / Aid Kid / Plurabelle (RO) / 29.10 / 21:00 / Hof Cafe, Braşov
Ventolin / Aid Kid / S.Bluyer (MD) / 30.10 / 21:00 / Spălătorie, Chişinău
Ventolin / Aid Kid / S.Bluyer (MD) / 31.10 / 21:00 / Клуб «№19», Tiraspol

Intrare liberă
Mai multe informații pe www.czech-it.ro.

Eveniment facebook: www.facebook.com/events/1669331536678227/

Spot: www.youtube.com/watch?v=svgCPiNDxE4&feature=youtu.be

Număr de vizualizări :717


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro