Paul Vinicius şi Andrei Zbîrnea, la a treia ediție a Clubului de lectură Open Art

aug. 5th, 2015 | By | Category: Eveniment

Miercuri, 5 august 2015, de la ora 19.00, la Librăria Open Art din București (str. Pitar Moș nr. 12, intrarea din str. Arthur Verona), va avea loc a treia ediție a Clubului de lectură Open Art. Invitaţi: Paul Vinicius şi Andrei Zbîrnea. Moderator: Cosmin Perţa. AgenţiadeCarte.ro este partenerul media al evenimentului.

Paul Vinicius –Poet, dramaturg, jurnalist, născut la 24 ianuarie 1953, la Craiova. Din 1954, datorită carierei militare a tatălui, s-a stabilit, definitiv, cu familia, în Bucureşti. Urmează cursurile liceale la Colegiul Naţional „Sfântul Sava” (la acea dată, intitulat Liceul „Nicolae Bălcescu”). Absolvent al unei facultăţi politehnice bucureştene, renunţă la cariera inginerească imediat după decembrie 1989, reprofilându-se în domeniul jurnalistic. În 1994, în urma unui examen susţinut în faţa unei comisii a Ministerului Culturii, obţine atestatul de consilier editorial, iar din septembrie 2012 este doctorand al Universităţii Bucureşti, Facultatea de Litere, cu un proiect de temă care urmează să focalizeze biografia şi opera literară a lui Vintilă Ivănceanu, reprezentant important al grupului oniric român. Debut literar publicistic în 1982, în revista Amfiteatru, cu poezie. Din 1982 şi până în prezent îi apar grupaje de poeme în majoritatea revistelor literar-culturale din ţară, printre care: Flacăra, SLAST, Contemporanul, Luceafărul, Lucifer, ArtPanorama, România Literară, Steaua, Euphorion, Cronica, Convorbiri Literare, Timpul, Poezia, Calende, Vatra, Tribuna, Dilema, Familia, Viaţa Românească, Mozaicul, Ateneu, Poesis, Hyperion, Contrafort ş.a. Membru fondator al cenaclului literar Universitas (1984-1990), coordonat de profesorul universitar şi criticul Mircea Martin. În 1987, cenzura comunistă îi interzice apariţia plachetei de poezie Marţea albastră, miercurea albă, care ar fi urmat să fie tipărită pe hârtie de ziar, în colecţia Cartea cea mai mică – colecţie în care au „debutat” majoritatea membrilor cenaclului Universitas şi nucleul „generaţiei ’90” (aşa cum avea s-o numească Laurenţiu Ulici) şi care apărea ca supliment literar al săptămânalului Convingeri comuniste, ziar editat de Centrul Universitar Bucureşti. Tot în 1987, devine laureat al Festivalului Naţional de Poezie de la Sighetu Marmaţiei, primind premiul „Nichita Stănescu” – al Serilor de Poezie de la Deseşti. Între 1990 şi 1998 lucrează în presa centrală – Flacăra, Cotidianul, Zigzag, Expres, Expres Magazin, Evenimentul Zilei, Privirea şi la postul de radio Fun Radio Bucureşti –, semnând articole şi editoriale în calitate de redactor, reporter special, şef de secţie şi director. Între 1994 şi 1998 este director literar al Editurii Nobile din Cluj-Napoca. Între 2005 şi 2009 colaborează cu o rubrică fixă de recenzii şi cronici literare la revista de cultură Agora on line, de pe Internet, semnând totodată recenzii și articole literare în Cuvântul, Luceafărul, Argeș, Tomis și Calende, precum și cronici de artă plastică și note de călătorii în străinătate. Din iunie 2011 şi până în martie 2012 a fost redactor şef adjunct, apoi secretar general de redacţie la săptămânalul Academia Caţavencu. Debut editorial în 1998, cu volumul de versuri Drumul până la ospiciu şi reîntoarcerea pe jumătate (Editura Crater, Bucureşti) – premiile Uniunii Scriitorilor din România (USR) şi Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România (ASPRO) –, urmat de volumele de poezie Eclipsa (Editura Crater, Bucureşti, 1999) – premiile Festivalului Internaţional de Poezie Sighetu Marmaţiei şi Festivalului de Poezie „George Coşbuc” de la Bistriţa – şi Studiu de bărbat (Editura Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 2002) – premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (ASB). În 2004 îi apare tipărită piesa de teatru Şi noi am fost în America (Editura Palimpsest, Bucureşti, 2004) – premiul Theatrum Mundi şi al primăriei municipiului Bucureşti –, iar în 2005, Un poem pentru Ioan Flora (Pagoda Press, S.U.A., 2005), urmat de volumul de dramaturgie Colonia Grafitti/Working class, heroes class (Editura MLR, Bucureşti, 2006) – nominalizat la premiile USR şi ASB. În 2011 îi apare volumul de poeme Liniştea de dinaintea liniştei (Editura Tracus Arte, Bucureşti), căruia i-au fost decernate premiile naţionale pentru poezie, pe anul 2011, „Mircea Ivănescu” – al Taberei Internaţionale de Poezie „Artgothica” Sibiu –, cel al Festivalului Internaţional de Poezie de la Sighetu Marmaţiei şi premiul „Cezar Ivănescu” al APLER, pentru autorul anului 2011. În noiembrie 2012 îi apare volumul de poezie kemada (Editura Tracus Arte, Bucureşti), după care, kémada (versiunea franceză, în traducerea Letiției Ilea, Ed. Charmides, 2013), care va fi prezent și la Salonul de Carte de la Paris, în martie 2013.

Figurează în mai multe dicţionare literare şi antologii poetice apărute în ţară şi străinătate, printre care Sfâşierea lui Morfeu. Antologia generaţiei ’90 editată de Dan Silviu Boerescu (Ed. Phoenix, Bucureşti, 1994), Un sfert de veac de poezie la Sighetu Marmaţiei (Ed. Fundaţia Luceafărul, Bucureşti, 1998), Romanian Poets of the 80’s and 90’s (Ed. Paralela 45, Piteşti, 1999), Born in Utopia (Talisman House Publishers, SUA, 2006), 27.Poezie de Bucureşti (USR, Bucureşti, 2007), Scriitori pe Calea Regală (Ed. Brumar, Timişoara, 2008) – ultimele două fiind proiecte multimedia –, Anthologie de la poesie roumaine contemporaine 1990-2013, 13 autori, selecţii şi traducere de Linda Maria Baros (Ed. Tracus Arte, 2013), ZOOM-ROUMANIE. Anthologie de la poésie roumaine contemporaine1960 – 2000 (Antologia poeziei române contemporane 1960 -2000 – 14 autori, selecție si traducere de Linda Maria Baros, Électon libre, Éditions Marsam, Maroc, 2013 – ş.a. Texte poetice i-au fost traduse în limbile franceză, engleză, macedoneană, sârbă şi albaneză, publicându-i-se grupaje în reviste literare din SUA, Anglia, Serbia, Macedonia, Albania, Grecia, Maroc şi Republica Moldova. A fost invitat şi a participat la festivaluri internaţionale de poezie în Macedonia şi Albania – unde, în 2006, a primit distincţia de „Cetăţean de Onoare al oraşului Durres”, iar în 2007 a fost propus şi ales să facă parte din juriul aceluiaşi festival, denumit Poeteka. În ultimii 12 ani a colaborat cu TVR Cultural şi Radio România Cultural, acordând interviuri, participând la emisiuni literare și difuzându-i-se diverse producţii poetice și două piese de teatru adaptate radiofonic. Şi-au exprimat păreri critice asupra operei literare: Mircea Martin, Nicolae Manolescu, Laurenţiu Ulici, Traian T. Coşovei, Alex Ştefănescu, Dan Silviu Boerescu, Valentin F. Mihăescu, Vasile Baghiu, Al. Cistelecan, Nicolae Coande, Andrei Bodiu, Ion Mircea, Alexandru Condeescu, Marin Mincu, Gheorghe Grigurcu, Geo Vasile, Grişa Gherghei, Constantin Stan, Octavian Soviany, Mihai Şora, Mircea Bârsilă, Ioan Groşan, Ioan Moldovan, Horia Gârbea, Mihai Şora, Robert Şerban, Romulus Bucur, Lucian Alecsa, Emanuela Ilie, Raluca Dună, Daniela Magiaru, Răzvan Voncu, Dan-Liviu Boeriu, Dumitru Augustin Doman, Ştefan Bolea, Dumitru Chioaru, Nichita Danilov, Felix Nicolau, Ioan Cristescu, Dan Mircea Cipariu, Cosmin Perța, Mihai Vieru, Angela Mamier Nache, Ovidiu Pecican, Cătălina Buzoianu, Ioan Cărmăzan, Radu Băieșu, Mircea Ghițulescu, Ion Cocora, George Mihăiță, Ion Caramitru ş.a. Este membru al USR, al ASPRO, al Societăţii Ziariştilor din România şi membru fondator al Asociaţiei Ziariştilor Independenţi din România. Din 2003 lucrează ca redactor de carte la Editura Muzeul Literaturii Române, din cadrul Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti.

Andrei Zbîrnea (n.1986) este absolvent al Masterului de Probaţiune din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială . Publică în 2011 volumul de poeme Rock în Praga (ed. Herg Benet), urrmat de #kazim (contemporani cu primavara araba) la aceeasi casa de editura in 2014. Poeziile sale au apărut în revistele literare: Zona Nouă, Tiuk!, Conta, Zona Literară, Tribuna şi Timpul. În prezent, lucrează în industria pariurilor online și vă stă la dispoziție cu ponturi din fotbal, tenis și baschet nord-american.

Număr de vizualizări :1013


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro