Volumele lui Vasile Andru îmi sunt de ani buni, repere de înţelepciune şi modele de scriere splendidă, bine zisă şi bine transmisă, care aşează revărsări de lumină peste nedumeriri şi angoase. Scriu impresii de cititor, impresii de om căruia lectura îi îndreaptă coloana frântă a vieţii. După ce am citit volumul ,,Istorie şi taină la Muntele Athos”, am simţit nevoia să îi miros paginile. Parcă aşa, respirând cu ochii închişi, spaţiul acela binecuvântat din care se răspândesc rugăciuni pentru întreaga lume, ar fi putut să ajungă şi în proximitatea fiinţei mele. Această carte a scriitorului Vasile Andru este mărturia unei călătorii iniţiatice, trăite acut, empatic, la cote adânci ale înţelegerii şi transpuse literar pentru oameni ca noi. Cei care, fie nu avem acces în acea geografie sacră, fie nu avem în privire forţa laserului care pătrunde dincolo de dincolo.
Fiecare pagină parcursă este un pas împreună cu autorul, printre chilii şi schituri, prin ,,bucuria de a trezi, de a te naşte pe un pământ al slavei”. Muntele Athos este teritoriul despre care Maica Domnului a aflat că ar fi fost locuinţa deşerţilor zei şi era plin de idoli. A oftat adânc şi a spus: ,,precum se vede, pentru aceasta s-a făcut venirea mea aici, căci acest munte va fi în soarta mea; şi de acum, nu va mai fi locuit de zei, ci de oameni aleşi şi sfinţi, şi le voi fi protectoare şi acoperire”. Dincolo de începutul de duh al legendei, rămâne credinţa în miracol. Vasile Andru ne mărturiseşte că ,,vei găsi încântare în fluiditatea zilelor de pe Athos, între simboluri care te duc de la trup la duh.
Am făcut referire la geografia sacră a spaţiului. Pentru că geografia şi istoria sunt înşurubate de legi care ne depăşesc, autorul explică: ,,Se poate vorbi despre istorie şi taină. Există o istorie, o succesiune de întâmplări, o cronologie, o succesiune de cruzimi şi iluzii, cum i-a fost lăsat omului trupesc. Dar mai există o continuă percepere a coborârii divinului în această istorie, făcând posibilă vieţuirea în duh, şi această taină te ridică la cea mai mare înălţime care i-a fost dată omului.”
Revin şi spun că scriu cu percepţie de cititor subiectiv şi, poate, cu mână de poet. Impactul pe care îl au asupra mea cărţile lui Vasile Andru este puternic şi prin faptul că scriitorul mi-a marcat destinul. Spunându-mi cuvinte memorabile, fără să mă privească în ochi. Parcă le spunea tuturor sau oricui era dornic să le asimileze. Este limpede că vorbea dintr-o profundă şi providenţială generozitate. Dobândită prin experienţe rare şi înalte, încorporând în destinul său, spaţii de lumină şi întâlniri cu oameni sporiţi în har. Pe care le dăruieşte, le răspândeşte, le face să rodească. Nu pot scrie despre vreo carte a lui Andru, fără să am în minte autorul, pe care am avut privilegiul să îl întâlnesc. Aşa îi înţeleg scrierile din ultimii ani, ştiind că cineva, un ,,avva mirean” cum îngăduie să i se spună, a încorporat cunoaşteri şi înălţimi spirituale, spre a le dărui.
În cartea despre Muntele Athos, alături de poveşti, personaje memorabile, întâmplări unice, autorul ne spune: ,,Este vorba, aşadar, de a obţine o altă minte. Eşecul este un mod de a respinge realul, fie pentru că este greu să te confrunţi cu el, fie că te retragi înainte de confruntare. Eşecul este o părere a minţilor care trăiesc în imaginar şi nu în prezent. Eşecul este lăcomia şi nerăbdarea”. O femeie nu are acces pe Sfântul Munte. Poate doar citi această carte, o poate respira, îşi poate imagina, dar mai presus de toate învaţă din ce dăruieşte Vasile Andru: ,,Rugăciunea înseamnă mintea mulţumirii. Eşecul se retrage, întâi din minte, apoi din viaţă. Mintea mulţumirii este fără sentimente negative, fără mânie, fără tulburare. Rugăciunea este un cuvânt vechi pentru a spune mental purificat, echilibrat.”
Am fost la întâlnirile de practică isihastă coordonate, la Bucureşti, de profesorul Vasile Andru. Ştiu că a considerat o autoare, ,,vrednică de înălţimea Muntelui, hărăzită revelaţiei”, deşi femeile nu au acces în spaţiul binecuvântat de pe Athos. Prin urmare, pot spune, cu smerenie, că pribegia minţii mele a fost purtată de o aripă de înger, în înălţimile rarefiate ale Muntelui, prin lectură. O carte ca ,,Istorie şi taină la Muntele Athos”, parcursă senin şi cu nădejde, frăgezeşte frământările fiinţei. O carte bucurie-pură.
Clara Mărgineanu
