Festivalul Internaţional al Filmelor de Foarte Scurt Metraj, ”Très Court”, ediția a 17-a ( a 9-a în România)

iun. 4th, 2015 | By | Category: Eveniment

Festivalul Internaţional ”Très Court” are loc în toată lumea în aceeaşi perioadă, din 5 în 14 iunie 2015, pe 5 continente, în 30 de ţări şi în peste 100 de oraşe, din care 20 în România. În ţara noastră el cuprinde peste 100 de filme de maxim 3 minute (ficțiune, animație, documentar, experimental)  în competiţii (cea internaţională, cea românească şi Paroles de femmes – filme feminine şi feministe) plus o secţiune tematică : Très Courts Familial pentru copii. 20 de localităţi din România împărtăşesc această întâlnire cinematografică anuală cu alte 85 de oraşe din lume : din sud-vestul Africii în Pacificul de Nord şi până în Orientul apropiat, din America Centrală până în ţările Europei de Est. Împotriva unei globalizări şi a unei uniformizări a culturilor, festivalul permite punerea în valoare a creaţiei locale care surprinde societăţi şi vieţi diverse, din toate părţile lumii.

Inițiatorii și organizatorii festivalului :Nanosphère Productions și Asociațiile Très d’Esprit și Pandora (Franța).

Institutul Francez din România este coordonatorul festivalului în ţara noastră, dar şi în Slovacia şi în Ungaria.

La Timişoara festivalul poposeşte JOI , 11 IUNIE 2015, cu începere de la ora 16.00, la AMBASADA (Str.Anton, Seiller, nr.2)

ora 16 – Selecţia TRÈS COURTS FAMILIAL (pentru copii peste 7 ani)

ora 17 – Selecţia PAROLES DE FEMMES

ora 18 – Competiţia ROMÂNEASCĂ „AROUND THE TRÈS COURTS”

ora 19 – Competiţia INTERNAŢIONALĂ

Ca de obicei, publicul timişorean are ocazia să voteze filmele preferate din selecția națională și internațională. Vă invităm, aşadar, să descoperiţi filmele  prezente anul acesta în competiţie şi să vă votaţi  favoriţii!

FILMELE SUNT SUBTITRATE ÎN LIMBA ROMÂNĂ IAR ACCESUL PUBLICULUI ESTE GRATUIT, ÎN LIMITA LOCURILOR DISPONIBILE

•Competiţia naţională Around the Très Courts România prezintă 19 filme foarte scurte româneşti, create de amatori, de studenţi ai şcolilor de film şi animaţie sau de profesionişti.

•Selecţia Paroles de Femmes explorează prin 20 de filme perspectivele feminine pentru a încerca să le înţeleagă specificitatea. Un lucru e sigur : în scurt metraje, femeile nu sunt de decor !

•Selecţia Familială atrage curiozitatea micilor spectatori – peste 7 ani – dar şi a tuturor celor care şi-au păstrat sufletul de copil sau care nu au răbdare mai mult de 3 minute în faţa ecranului!

trescourt.com

twitter.com/TresCourts

facebook.com/trescourt

youtube.com/trescourt

trescourt.ro

Număr de vizualizări :603


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro