Eveniment academic, la Reșița

iun. 25th, 2015 | By | Category: Eveniment

Vineri, 26 iunie 2015, ora 17.00, în Aula Magna a Universității ”Eftimie Murgu” din Reșița renumitului muzicolog bănățean prof univ dr. Sabin Pautza i se va acorda titlul de Doctor Honoris Causa al Universității ”Eftimie Murgu” din Reșița, ca semn de prețuire pentru contribuția Domniei sale la promovarea culturii și muzicii românești.

După festivitate, de la ora 19.00, în Sala Lira a Liceului de Arte ” Sabin Păuța” din Reșița, va avea loc Concertul de muzică clasică contemporană susținut de Corul Academic al Filarmonicii de Stat Arad, dirijat de prof.univ.dr Sabin Pautza.

Prof. univ. dr. SABIN PAUTZA

Născut la 08 februarie 1943 la Câlnic, Reşiţa, Jud. Caraș-Severin. Absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, specialitatea dirijat și pedagogie muzicală (1965) și al Academiei Muzicale Chigiana din Siena, Italia, specialitatea compoziție – dirijat orchestră cu Franco Donatoni, Franco Ferrara şi Bruno Maderna (1970). DOCTOR in Music al The London Institue for Applied Research, Anglia (1995), DOCTOR în Compoziţie al Academiei de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca (2005).

Deţine numeroase premii şi distincţii româneşti şi internaţionale printre care: premiul George Enescu al Academiei Române, premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Marele Premiu al Televiziunii Române, premiul de compoziţie al Concursului Internaţional din Salt Lake City-SUA, premiul Rudolf Nissim al Uniunii Compozitorilor Americani, Marele Premiu Martin Luther King Jr. pentru compoziție.

Ziua de 7 Mai 2007 a fost decretata Ziua Sabin Pautza în Plainfield- SUA.

Este cetățean de onoare al orașului Plainfield din New Jersey, al orașului Reșița și al județului Caraș-Severin.

Liceul de Artă din Municipiul Reșița îi poartă numele.

Este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, al ASCAP – Uniunea Compozitorilor Americani si GEMA, Uniuna Compozitorilor din Germania. Membru onorific al Consiliului de conducere al Institutului Biografic American. Numele lui Sabin PAUTZA figurează în “Who’s Who in Music” (1988-2003) şi în volumul, “2000 de oameni de seamă americani” publicat de Institutul Biografic American. Compoziţiile sale au fost înregistrate de către firma „Swift Music Group” din Statele Unite în seria „Opera Omnia”, pe 15 CD-uri. De asemenea, editura muzicală San Nicobian din New York i-a publicat, în exclusivitate, partiturile. Din anul 2014 are loc la Reșița Festivalul International SABIN PAUTZA organizat de Societatea pntru Cultură METARSIS , Membru al Clubului ROTARY REȘIȚA din 2007. Doctor Honoris Causa al Universitatii „Valahia” din Târgoviște. DOCTOR HONORIS CAUSA al Universității Eftimie Murgu din Reșița de vineri, 26 iunie 2015.

CORUL ACADEMIC AL FILARMONICII DE STAT DIN ARAD

Înfiinţat în 1950 şi instituţionalizat în 1954, Corul Academic al Filarmonicii de Stat din Arad este unul dintre cele mai apreciate ansambluri de profil din România. Cu un număr impresionant de concerte vocal simfonice şi a cappella, înregistrări pentru radio şi televiziune. Configurat la iniţiativa profesorului Adrian Demian, ansamblul coral se va bucura de-a lungul anilor de îndrumările maeştrilor Kurt Mild, Anatol Goreaev, Iovan Miclea, Paul Paradenco, Didu Marian, Doru Şerban (1973 – 1996), formula de dirijor permanent fiind ulterior suplinită cu succes de invitaţi de marcă din străinătate: Kenneth Tucker (SUA), Tido Dejan (Franţa), Ethan Sperry (SUA), Seyon Park (SUA), Jean Marie Juan (Franţa), Neil Ferris (Anglia), Sofi Jeannin (Anglia), Jeffrey Bernstein (SUA).

Încă din primii ani de existenţă Corul academic al Filarmonicii de Stat Arad şi-a asumat prezentarea în primă audiţie românească a unor opusuri universale. Dacă în 1957 ansamblul prezenta pentru prima dată în România Carmina Burana de Carl Orff, în ultimele stagiuni concertistice a adăugat la lista de premiere naţionale lucrări precum: Ralph Vaughan Williams – Dona Nobis Pacem, Françis Poulenc – Stabat Mater, și Gloria, Antonin Dvorak – Te Deum, Anton Bruckner – Misa în fa minor nr.3, Ernest Bloch – Serviciu sacru (Avodath Hakodesh), Morten Lauridsen – Lux Aeterna, Leonard Bernstein – Chichester Psalms, Serghei Rahmaninov – Vecerniile op.37, Ildebrando Pizzetti – Requiem sau Karl Jenkins – Requiem.

Corul Filarmonicii de Stat Arad a concertat în ultimii ani în centre muzicale importante din Austria, Italia, Germania, Olanda, Spania, Franța și Ungaria. În decembrie 2011, de Ziua Naţională, Corul academic a reprezentat România la Consiliul Europei, cu ocazia unui concert organizat de Consulatul General al României la Strasbourg. În anul 2011 ansamblul coral a participat la cea de a XX-a ediţie a Festivalului Internaţional George Enescu, prezentând în premieră pe scena Ateneului Român Simfonia Hölderlin de Peter Ruzicka şi Simfonia nr.5 de George Enescu. Pentru intervale de timp limitate, apariţiile corului au fost pregătite de reprezentanţi ai generaţiilor tinere de dirijori, Szasz Tamas, Vladimir Popean, Dorin Chereji, iar începând din stagiunea 2007 programele corale, vocal simfonice dar şi incursiunile în domeniul creaţiilor de operă fiind girate de Robert Daniel Rădoiaş, dirijor permanent al Filarmonicii.

Corul Academic al Filarmonicii de Stat Arad

Dirijorul corului: Robert Daniel Rădoiaș

Program:

·Fr. Schubert: Missa Nr. 2 în Sol Major (Kyrie și

Gloria)

·W. AMozart: Ave Verum Corpus

·J. Brahms: LiebesliederWalzer Op. 52:

– Nein, es ist nicht auszukommen

– Wenn so lind dein Auge mir

– Am Donaustrande

·K. Jenkins: Requiem (In Paradisum)

·S. Pautza:

– Ebony Mass (Gloria)

– Glorious Kingdom

– Jericho

·S. Pautza:

– Lacul (M. Eminescu)

– Sări mândra (din Suita Mărgană)

·G. Verdi: Va, Pensiero (din opera “Nabucco”)

Dirijor: Sabin Pautza

Număr de vizualizări :611


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro