„Destin și Simbol“ la Budapesta

May 27th, 2015 | By admin | Category: Postcard

De obicei, locurile apropiate au o chemare mai îndepărtată, așa se face că ajung la Budapesta, pentru prima dată, căci după spusele Ecleziastului „toate își au vremea lor și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui“ în maiul floral al acestui an. Și nici motivul călătoriei nu-mi este întâmplător, expoziția „Destin si Simbol – Arta maghiară din Transilvania 1920-1990“, deschisă până în data de 23 august 2015 la Galeria Națională (Magyar Nemzeti Galéria).

La miezul nopții sunt pe Podul Margareta/ Margit, ca în romanul lui Mihail Bulgakov, „cu ochi avizi şi totuşi puţin speriaţi. Aşa te uiţi la cineva despre care ai auzit multe, la care te-ai gândit mult şi care, în sfârşit, îşi face apariţia în carne şi oase.“ Budapesta îmi apare în sticlă și fier și oțel și broderii forjate, în albul imens al clădirilor Secesiunii, într-o monumentală tăcere a bulevardelor. Și dacă, întradevăr, „Le Bon Dieu est dans les détails“, El aici ar locui, în albul sculpturilor aplecate peste cordonul albastru al Dunării, în spiralele negre de fier ale unor flori brodate pe poduri, la balcoane. Și e atâta liniște în zgomotul luminilor, aici.

La Teatrul Vesel Vígszínház se joacă Bertolt Brecht, „Opera de trei parale“, noapte își arată dinții, artiștii și-au pus măștile și au plecat, de pe balconul hotelului meu pot atinge fruntea orașului, la etajul opt al clădirii vecine un tânăr a încălecat pervazul ferestrei, Don Quijote casnic își spânzură picioarele în luminile orașului, de buze îi spânzură o țigară neaprinsă,  într- o dramă nepăsătoare a singurătății.

Budapesta cu acoperișurile din solzi argintii ei îmi amintește de Paris, de un Paris căruia un briceag i-a tăiat limba verbelor rostite cu voce tare, până și turiștii se mișcă într-o liniște solemnă, dialogul cel mai puternic îl poartă clădirile între ele, hotelul Hilton oglindește in fațada sa de sticlă bazilica Sfântului Ștefan, umbra patronului spiritual al orașului în marmoră de Rușchița.

Filmul „Midnight in Paris” ar putea fi rescris aici într-un Midnight în Budapesta, într-o întâlnire cu artiștii unguri din Transilvania, finalul va trebui să se joace la colonia de vară de la Baia Mare a Academiei de Arte din München.

Biletul pentru o călătorie în trecut, pe pavajul tradiției de la Baia Mare până în 1990, îl primesc de la Galeria Națională, la expoziția „Destin și Simbol“, printre cele aproape 400 de lucrări semnate de artisti maghiari ce si-au avut pulsul creației artistice în Transilvania, lucrări prezentate pe secțiuni, concept inspirat din jurnalul pe capitole Sors és jelkép (Destin şi simbol) al scriitorului născut în Timișoara, Méliusz József.

Expoziția este cronologia unui fenomen cultural peste șapte decenii, pictură, grafică, fotografie experimentală, carte și afiș. Capitolul introductiv, Man in the Land, în lumea artei maghiare din Transilvania o face Școala de artă din Baia Mare, se continuă apoi, ca o mărturie, cu influențele ei până în 1990. Căci, după cum mărturisește curatul expoziției, György Szücz, „după 1990 dispar tendințele entnice, de aici s-ar putea organiza o altă expoziție. Pentru aceasta ne-am pregătit vreme de doi ani.  Acum 15 ani, în cadrul unei burse la Universitatea Central-Europeană din Praga, am avut ocazia să fac o călătorie prin muzeele din România, am căutat paralelisme între arta românească și maghiară, punctul de cercetare fiind Școala de la Baia Mare și, mai ales, continuitatea ei. Lucrările le-am ales, bineînteles, întâi din patrimoniul Galeriei noastre, apoi din muzeele din România, de la Muzeul de Artă din Cluj, de la Muzeul de Artă din Timișoara, și am completat întregul cu lucrări din colecții private“,

Din colecția Muzeului de Artă din Timișoara descopăr, printre altele, schițele conté ale pedagogului timișorean Julius Gyula Podlipny, stabilit în Banat după anul 1926: „Petrecerea Infirmilor”, „Evlavie”, „În Atelier”, ultima remarcată la primul Salon Bănățean, inițiat în iarna anului 1930 de criticul de artă, apropiat al artistului și director al Muzeului din Timișoara de atunci, Ioachim Miloia. „Pictorul revoluției sufletelor“ ia parte  la colonia de pictură de la Baia Mare, și, alături de pictorul rebel, Albert Varga, și Nandor Kora Korber, cel care, cum scrie Damo Jenö, o dată stabilit la Timișoara,  a „conceput în Banat primele afișe moderne”, orgnizează în 1926 școala liberă de pictură și sculptură „Ars” la Timișoara. Despre el scrie Cornel Ungureanu 72 de ani mai târziu, în catalogul expoziției comemorative din 1998, „Personajul care ni se pare cel mai expresiv pentru Timișoara Europei Centrale este Julius Podlipny. (…) Artist necomestibil, profund antiliric, el știe să-și învețe elevii să fie în cultură“.

Lucrările lui Gallas Nándor, născut in 1893 în Timisoara, în încremenirea lor expresionistă din bronz,  „Salome“ -  1927, și anonima „Dansatoare“ – 1927, se regăsesc, alături de Mattis Janos, „Sculptures of my fahter“ -  ca. 1930, și de Mattis Teutsch Janos, „Two figured Composition“ – 1917/1918 în capitolul expoziției dedicat avangardei.

Majoritatea lucrărilor semnate de artiștii bănățeni este prezentată publicului pentru prima dată, căci ele fac parte din colecția privată Dr. Georg Lecca. Iubitorul de artă românească, cooptat inițial pentru împrumutul unor afișe unice din anii 20-30 din Transilvania, entuziasmat de ideea și structura expoziției, a pus la dispoziție aproape 40 de lucrări: „mă bucur atât de mult că, astfel, am reușit să scot în lume artiștii români, să-i fac și mai cunoscuți publicului“.

O perezență inedită este astfel Stefan Istvan Bertalan, reprezentantul princpial al Grupului Sigma, cu intervenții/desene pe fotografie, inclusiv un autoportret din 1973-1974,  și cu studii de rețea în creioane colorate sau tuș negru, într-o multiplicare fascinantă pentru retina fanteziei. „Ce e viața omului? O dâră subțire, ca un desen“, o confesiune a artistului notată de criticul de artă, Ileana Pintilie, în cartea dedicată artistului „La răscruce“, o antologie critică apărută sub îngrijirea aceluiași Georg Lecca, criticul notând mai depoarte „Pentru el, mai mult decât în cazul altora, creația și existența se întrepătrund profund, determinându-se una pe alta“. Ileana Pintilie va fi și unul dintre autorii ce vor semna în catalogul expoziției „Destin și Simbol“.

Ritmul creațiilor cinetice ale lui Bertalan este preluat de o construcție din vergele de cupru sudate, Energii – 1973, a lui Peter Jecza, o florală constructivistă de lumini și umbre metalice și curburi îndrăznețe, și ea o lucrare neexpusă până acum.  Un bronz din 1980, ce poartă chiar titlul Florală I, captează, în singuratatea-i elegantă, lumina de la parterul Galeriei. Criticul Coriolan Babeți revela apropierea de „Lecția despre cub” a lui Nichita, redat aici într-un fragment din „Catalogul lucrărilor 1963-2000“, apărut la Fundația Interart Triade cu ajutorul colecționarului român, “el [Jecza] sexualizează lumea, tăind un soi de ying și yang, iar cubul este, pentru aceasta, un spațiu pentru androgin“.

Sar în gând treptele din marmură carnală ale Galeriei pentru a mă reîntoarce la colțul bănățean al expoziției, unde, la umărul drept al Energiilor lui Jecza, se află Compoziția geometrică – 1970, semnată de Zoltan Molnar, reprezentantul op-art, o „artă care tremură și fascinează“, cum o definește criticul Mircea Deac.

De două ori trec prin sălile expoziției și mă despart într-un final în muzicalitatea Fetei cu vioara – 1970 a timișoreanului Gabriel Kazinczy, din colecția artistului. Expoziția Galeriei Naționale notează continuitatea unei tradiții, călătoria mea își găsește continuitatea tematică în două dintre cele mai mari galerii- case de licitații private din Budapesta, Kiselbach si Virag Judit, în cea din urmă descopăr un alt timișorean, Uitz Béla.

Cu nasul pe sus, și nu într-o înțepătoare aroganță, ci pentru a privi mai departe arhitectura brodată a cladirilor, spiralele de trepte din curți interioare, oamenii înceți ca niște somnambuli ce nu-și doresc a strivi viața dintre ei, și cândva însetată, deschid ușa cu clopoței a unui magazin mic de antichități, cer și mi se dă apă într-un pahar din secolul XVIII, și pentru acum învioratul meu mulțumesc în engleză primesc un surâzător discret să vă fie de bine!

Proprietarul era din Târgu-Mureș – continuitate la Budapesta.

Veronica Kirchner

vizualizari: 665


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro