O nouă premieră a ”Gigi Căciuleanu Romania Dance Company”, la Teatrul Mic

apr. 16th, 2015 | By | Category: Eveniment

Miercuri, 22 aprilie și joi, 23 aprilie 2015, orele 20:00, la Teatrul Mic va avea loc spectacolul „fabriKa”, de Gigi Căciuleanu. Muzica: Manuel Wandj. Montaj muzical și costume (după o idee de Dan Mastacan): Gigi Căciuleanu. Asistent de coregrafie: Lelia Marcu – Vladu. Light design: Alin Popa.

Distins de curând cu „Premiul LUX MUNDI” în cadrul Galei Premiilor Radio România Cultural 2015, unul dintre cei mai cunoscuţi artişti români pe plan mondial, coregraful  Gigi Căciuleanu pregăteşte  o nouă premieră: „fabriKa”.

“ Fabrica (ae), în latină, înseamnă felul în care un lucru este făcut. Iar Faber (bri), tot în latină, înseamnă meştesugar. În ceea ce mă priveşte, arta mişcării, dansul, presupune o dublă fabrică : cea a minţii înainte de a deveni o uzină a corpului. Cu fabriKa mi-am propus să creez o piesă în care dinamica să aibă rolul principal. O serie de variaţii pe tema transformărilor energetice şi emoţionale atât din corpul uman cât şi din interiorul unui grup de oameni în “stare de dans”. Ritmarea şi organizarea mişcării extinzându-se de la pulsarea corpurilor la cea a spaţiului. Cu o muzică ce aparţine tânărului compozitor Franco – Camerunez: Manuel Wandji. Un montaj realizat cu o selecţie din 7 din albumele sale. Faptul că Omul a creat Maşina după chipul şi asemănarea sa, mă duce la ideea că o uzină, o fabrică, este concepută după modelul unui organism viu. În construcţia coregrafiei mele, plec de la trei idei: Grupul uman văzut ca o maşinărie “Maşina” corpului imaginată ca un angrenaj prins în fina şi complicata pânză de păianjen a relaţiiilor dintre membrii unui grup dat Fiecare relaţie dintre indivizii-angrenaje fiind concepută ca un organism în sine (şi de sine stătător) cu caracter şi caracteristici, cu dinamică, bagaj emotional şi spatialitate proprii. Spaţiul devine deci unul din actorii piesei: Orice corp prin însăşi prezenţa sa în spaţiu, îl determină si îl decupează pe acesta.  Cu atât mai mult o va face prin mişcările sale oricât de mici sau simple ar fi acestea. Spaţiul divizându-se astfel în mai multe spaţii: cel dintre persoane, cel din afara lor, cele aflate între corp şi fiecare dintre componentele sale, etc. Aceste diverse spaţii devin la rându-le nişte entităţi extra-corporale, de sine stătătoare, căpătând o definire şi o identitate proprii. Prin mişcarea corpurilor, aceste spaţii se comprimă sau se dilată, se diluează unul într-altul sau se mărunţesc… Într-un cuvânt : “dansează”, compunând, cu fiecare mişcare sau gest, o coregrafie adiacentă sau paralelă cu cea a corpului vizibil. Raportul dintre “ceea ce se vede” şi “ceea ce nu se vede” fiind asemănător aceluia dintre “gol” şi “plin” din arta caligrafiei, sau dintre materia propriu-zisă (marmură, bronz, lemn) şi porţiunile de “vid” din interiorul sculpturilor unui Henri Moore. Cred că numai un corp care gândeşte poate fi într-adevăr un corp frumos. Apt a se exprima în modul cel mai complet posibil. Iar energia poetică, cea a metaforei şi a emoţiei, reprezintă pentru mine un aliment esenţial al dinamicii corporale. Cu mişcări ce se conjugă precum verbele, în timp ce corpul şi părţile acestuia se declină aşa cum o fac substantivele şi adjectivele. Creînd acorduri (sau dezacorduri!) ca în muzică. Şi rezolvând probleme cum o face matematica. Organizarea coregrafiei fiindu-mi nu numai Artă dar şi Meştesug, un metisaj, printre altele, între geometrie şi gramatică, arhitectură şi orchestraţie, sculptură şi strategie de joc… Adică, într-un cuvânt, şi în sensul nobil al acestuia : o adevărată fabrică.”

Dacă ascultaţi o sonată pentru pian veţi avea o anumită percepţie, veţi resimti o anume doză de emoţie, proprie fiecăruia. Care se va schimba sau completa în momentul în care aţi avea curiozitatea să vă uitaţi în interiorul pianului în timp ce se execută sonata, pentru a constata complicatul joc, pur mecanic, al “ciocănelelor” percutând corzile instrumentului – cu precizia unei maşinării de uzină. Aceste câteva aspecte au constituit aria mea de preocupări în timp ce compuneam fabriKa. “ – Gigi Căciuleanu

“Gigi Căciuleanu Romania Dance Company”

Are în componență unii dintre cei mai talentați tineri artişti:nGalina Bobeicu, Bianca Bor, Georgiana Dobre, Radu Domşa, Andrei Iancu, Andrew Lupu, Silviu Mititelu, Irina Ștefan, Răzvan Stoian, Irina Strungăreanu, Vlad Troncea  și Ana Maria Vișan.

Spectacolul fabriKa este produs de Fundatia Art Production in parteneriat cu Teatrul Mic.

Sponsor al Gigi Căiuleanu Romania Dance Company – JTI

Biletele se găsesc la Teatrul Mic, în reteaua Eventim (magazinele Orange, Vodafone, Germanos, Domo, librăriile Cărtureşti, Humanitas) şi online pe www.eventim.ro .

Număr de vizualizări :610


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro