”Dorm, dar stau cu tine”, de Denisa Duran, un experiment al (auto)descoperirii

mart. 5th, 2015 | By | Category: Postcard

Miercuri, 4 martie 2015, la Librăria Bastilia din București, a avut loc lansarea celui mai recent volum semnat de scriitoarea Denisa Duran (Pișcu). Este vorba despre ”Dorm, dar stau cu tine”, apărută la Editura Charmides, cu ilustrații și copertă de Floarea Țuțuianu, prezentă, de asemenea, la eveniment. Despre carte și riscurile și curajul asumate de către autoare au vorbit scriitorii Nora Iuga și Octavian Soviany.  ”Cartea asta naște fior poetic fără a face poezie”, a spus Nora Iuga, cea care a citit volumul și în manuscris. În finalul întâlnirii de la Librăria Bastilia, Denisa Duran a oferit celor prezenți o lectură surpriză, realizată alături de fiica sa în vârstă de doar câțiva ani. De altfel, ”Dorm, dar stau cu tine” este o carte-statement despre experiența maternității prin prisma unei tinere care este femeie, mamă și scriitoare (nu neapărat în această ordine).


”E al patrulea volum pe care îl public, primul semnat Denisa Duran. E o carte specială pentru mine pentru că este scrisă din experiența mea de mamă și pentru că e însoțită de ilustrațiile Floarei Țuțuianu”, a spus Denisa Duran (Pișcu).

”Poezia se construiește singură, prin tăcere”

Prima, dintre cei doi invitați, care a vorbit despre ”Dorm, dar stau cu tine” a fost scriitoarea Nora Iuga. Mereu o prezență feminină și puternică, poeta a povestit modul în care a perceput această nouă carte a Denisei Duran, cu atât mai mult cu cât a văzut manuscrisul și a fost implicată în conturarea finală a volumului. ”Doamna Iuga a citit cartea în manuscris și mi-a făcut și câteva observații folositoare. Îi sunt extrem de recunoscătoiare pentru două lucruri: în primul rând pentru modul în care a citit cartea și m-a făcut pe mine să mă reapropii de ea, să mi-o reasum, să mi-o reintroduc în mine și, iarăși, pentru titlul minunat al cărții” (Denisa Duran)

”Trebuie să vă mărturisesc că am citit această carte subțirică, subțirică mai ales pentru că niciunul din textele de pe o pagină nu cred că depășește trei rânduri. Eu trebuie să vă mărturisesc sincer că nu am mai citit în literatura română un asemenea tip de carte de poezie. Cred că această carte are o valoare specială tocmai pentru că e mai degrabă antipoezie decât poezie. Cine îndrăznește să facă așa ceva merită, într-adevăr, toată atenția și stima noastră. Pentru că poezia, dacă e să o căutăm, se construiește singură prin tăcere, adică prin ceea ce sugerează sub cuvintele cele mai banale cu putință. Cartea e de reținut nu atât prin cuvinte cât și prin imagini, din cauza asta această carte, care bineînțeles e formată din texte, dar se însoțește și cu imaginile pe care ni le oferă Floarea, care merg mână în mână cu textul, formează o unitate compactă extraordinară. Ele se simt una pe alta foarte bine și această carte este, cum spuneam mai devreme, e mai puțin o carte de poezie cât mi se pare că e mai mult un fel de album. Tocmai pentru că o rețin mai mult prin imagini. Dar ea poate să fie și un fel de jurnal. Eu țin minte că bunica mea păstra un caiet în care își nota, în fiecare zi, ceea ce făcuse fetița ei. Adică mama mea. Și spunea: ”astăzi mi-a zâmbit prima oară”, sau ”astăzi a bătut prima oară din palme”, sau ”astăzi a spus prima silabă”, ”am fost tristă că astăzi, când a rostit primul cuvânt, în loc să spună mama a spus tata”. Adică în acel caiet erau înregistrate toate momentele, toate amănuntele unei ființe vii, care crește sub ochii mamei. Dar în cartea Denisei, bineînțeles, este mult mai mult, pentru că în cartea Denisei există un dialog permanent între mamă și fetiță, un dialog care este subadiacent, de fapt, textului în sine. Fetița este, cel puțin citind-o cam a treia oară, mi-am dat seama de acest lucru și am avut o revelație: ai senzația că acest copil (fiecare copil e un miracol) parcă îți transmite că vine de undeva și că el știe, inconștient fiind, evident, că poartă în sine niște experiențe. E foarte interesant. Sunt momente în care copilul scoate un suspin, sau suspină de trei ori, sau își privește mânuța, sau e un moment în care pumnișorul se deschide și se văd liniile palmei. Sunt niște lucruri foarte stranii. Curiozitatea acestui copil de a vedea tot ce este în jurul lui, felul în care vrea să apuce, să simtă prin palparea obiectelor, să-și însușească lumea noastră, îți dă de înțeles că vine parcă de undeva și că există un soi de memorie inconștientă, a unei alte lumi unde poate că a simțit alte obiecte. Nu știu de ce. Poate poetul din mine a citit cartea în felul ăsta. Dar tot timpul am avut această senzație. Sunt câteva texte absolut remarcabile. Dar înainte de a trece la texte, vreau să vă spun un lucru. Eu îl admir foarte mult pe Vancu, de pildă. Și ca poet dar mai ales ca om. Și pentru cultura lui, pentru sensibilitatea lui, pentru felul în care își adoră copilul, și din cauza asta el a înțeles foarte bine această carte. Dar s-a întâmplat ceva. Sigur că fiecare citim în alt fel un text, pentru că nu ne asemănăm între noi și nu ne place la toți același lucru. Dar este interesant că Radu Vancu remarcă, pe coperta patru, și scoate în evidență, cu mare entuziasm exact acele propozițiuni unde apar metafore. Adică poetul din el pe semne că nu a putut să se debaraseze de plăcerea poetului de a căuta bijuterii de limbaj. Ori mie mi se pare… eu sunt exact în extrema cealaltă, adică eu cred că cea mai mare realizare a Denisei este faptul că ea se ferește ca de foc de metafore și figuri de stil și prin asta demonstrează forța ei. Este o carte cu totul și cu totul remarcabilă exact pentru faptul că ea face altceva decât fac poeții în general. Și, din punctul ăsta de vedere, prin împletirea dintre două artiste, nemaivorbind că și Floarea este o poetă foarte bună, ele două au reușit un lucru minunat, pentru că poeziile fac un corp comun cu imaginea, care este și ea la fel de stranie și de ciudată prin suprapuneri… Este una mai ales care mi-a plăcut la nebunie. Este aici o sondare a realității înconjurătoare: mama care este conștientă și cunoaște lumea și copilul care descoperă lumea având în spate, probabil, altă lume. E cu totul și cu totul neobișnuită această carte, pentru care o felicit din suflet pe Denisa. E o sensibilitate atât de feminină, aproape o senzualitate în atingerile ei cu pielea copilului și copilul, la rândul lui, are aceeași senzualitate când se atinge de pielea mamei. E unul dintre texte, care îmi place extraordinar de mult, unde mama se apleacă peste pătuțul fetiței și fetița o apucă de obraz și de păr. E multă senzorialitate în această carte. Vorbește prin simțuri cartea, mai mult, și prin imagini, cum spuneam la început. Sunt și lucruri foarte misterioase în carte. De pildă este una cu păturica. Foarte interesantă”, a spus Nora Iuga.

”Dorm, dar stau cu tine” și cvasiliteratura

Scriitorul Octavian Soviany este foarte familiar cu scrisul Denisei, urmărindu-i parcursul încă de la debutul în poezie și prezențele în Cenaclul Euridice.

”Este o carte surprinzătoare, pentru că are mai mult spațiu alb decât text. Cele mai lungi, nu știu cum să le spun, să zicem texte, au trei-patru rânduri. După ce citești nu poți să-ți dai seama exact dacă e o carte de poezii, dacă toată cartea alcătuiește un singur poem, dacă de fapt poate că nici nu este poezie, poate că este un jurnal al unei experiențe de viață și cartea devine, din momentul acesta, provocatoare, pentru că stai și te întrebi ce o fi cu ea. Dacă încercăm să găsim o ancoră de care să ne apucă, salvarea vine tot de la Nora Iuga. În urmă cu mai mulți ani am invetat, împreună cu ea, ceva care se numea cvasiliteratura. Și cu Adela Greceanu. Or mai fi fost și alții. Nu mai știu. Povestea este așa: Nora zice antipoezie. Eu nu zic antipoezie. Pentru că cvasiliteratura nu este antiliteratură. Este ceva ce nu este literatură, dar nu se poate spune că se deosebește fundamental de literatură. Este, scurt și cuprinzător, un cvasi. Un ceva care refuză să se definească. Și dacă încerci să o definești face așa cum făcea pe vremuri zeul Proteu, când vrea să se ascundă își schimbă forma și devine mereu altceva. Acum, dacă stau și mă gândesc, pentru mine faptul că textul este atât de concentrat nu este o surpriză foarte mare, pentru că din timpul debutului său deja, spre deosebire de colegii săi de generație, care scriau poeme kilometrice, Denisa avea această știință de a concentra textul și de a încerca să spună foarte mult în cuvinte foarte puține. Și acest lucru reușește și de această dată. S-a scris în ultima vreme foarte multă poezie cu bebeluși. Radu Vancu, Dan Coman… Dar nu în forma asta. Probabil că dincolo de tematică, cartea de fapt reprezintă și un mic experiment. Se poate face poezie încercând în permanență să nu faci poezie. Așa cum spunea și Nora, cele câteva metafore care apar pe ici-pe colo cred că apar așa, în virtutea inerției de poet. Pentru că miza este dincolo de metaforă. Se vorbea la un moment dat despre autenticitate ca unul dintre criteriile care fac diferența dintre un text adevărat și un text care doar mimează că ar fi text. Din acest punct de vedere nu îi putem reproșa nimic Denisei. Și ea reușește, așa cum făcea și mai demult, să spună mult în cuvinte puține. Eu îi spuneam pe vremuri lui Radu Vancu, care a citit în Euridice din ”Sebastian în vis”,reproșul meu fiind următorul: îi spuneam că nu știu dacă se poate face poezie despre bebeluși, fiindcă toți bebelușii sunt la fel. Probabil că Radu Vancu s-a supărat. Probabil că dacă eram în locul lui mă supăram și eu. Cu vremea m-am mai luminat și am descoperit un lucru: depinde cum privești bebelușii. Dacă îi privești indiferent, așa cum te uiți la un scaun sau o doză de bere, sigur că sunt toți la fel. Însă dacă există o privire empatică, o privire care e primitoare, care vrea să descopere în bebelușul respectiv viitoarea individualitate, atunci lucrurile nu mai stau așa. Și atunci, dintr-o dată, bebelușul oarecare nu mai e un bebeluș oarecare. Și atunci poemele Denisei poate nici nu sunt poeme, nici nu știu și poate că nici nu trebuie să știu.

Este foarte importantă această trăiere empatică pentru că noi de fapt nu vedem ființe și lucruri, avem doar impresia că vedem ființe și lucruri. De fapt nu vedem altceva decât propriile noastre percepții și este foarte interesant cum anume se formează, cum anume se configurează aceste percepții. Atunci când o percepție este configurată empatic ea este cu totul și cu totul altceva decât o percepție neutră. E un fel de dialog aici între mamă și fetiță. Un dialog în care fiecare dintre ele descoperă ceva. Fetița descoperă lumea. Dacă există o temă care apare în multe dintre poeme este tema cunoașterii, modul în care copilașul ia act de lume, modul în care copilașul, deși nu știe încă să vorbească, reușește să comunice cu mama, folosind un fel de alfabet special, un fel de Morse al lor. Toate aceste lucruri devin vizibile numai dacă privirea este empatică și aici intervine latura a doua a acestui act de cunoaștere, faptul că nu numai copilul ia act de ceva, și mama ia act de ceva. Ia act de acest teribil mister al copilăriei, pentru că este un mister, și ia act de ea însăși, fiindcă o femeie care are un copil nu mai este femeia care era înainte de a avea acel copil. E o altă vârstă. Aceste treceri dintr-o lume într-alta și de la o vârstă la alta sunt perfect sincronizate în cartea Denisei. Și nu în ultimul rând cartea este foarte interesantă și ca experiment. Ea trebuie lăudată și pentru curajul de a scrie așa ceva, pentru că 90% dintre noi ăștia care încercăm să scriem versuri nu am fi îndrăznit să mergem atât de departe cu experimentul. Trebuie curaj pentru asta și ea l-a avut” (Octavian Soviany)

Lectură-experiment

Cartea ”Dorm, dar stau cu tine” a fost scrisă în primele luni de viață ale fiicei Denisei Duran. Manuscrisul a prins contur încă din 2011 dar a fost dat spre publicare abia de curând. În tot acest timp scriitoarea, și mama în același timp, s-a raportat diferit la acest posibil ”jurnal de maternitate”, transformat, până la capăt, într-un experiment literar și vizual. ”Spuneam de doamna Nora Iuga că, citind manuscrisul, m-a ajutat să-l descopăr eu însămi. Am avut mai multe faze de raportare la această carte. Ea este gata din 2011, fiind scrisă live. A urmat o perioadă în care m-am detașat de ea, apoi m-am reapropiat de ea, apoi am stabilit cu Floarea că o să facem împreună ilustrațiile. Asta a durat ceva, timp în care iar am jucat în jurul ei. Floarea a avut propria ei percepție. Lucrând la carte iarăși am citit-o cu alți ochi. La un moment dat mă depărtasem puțin de ea, înainte să i-o trimit doamnei Iuga. Am simțit, cred, riscul de care spunea domnul Soviany”, a spus scriitoarea.

La finalul evenimentului, toți cei prezenți au avut parte de o lectură specială oferită de scriitoare și fiica sa. O înregistrare în care cele două citesc, împreună, câteva dintre textele-poeme din volumul ”Dorm, dar stau cu tine”. O vocalizare a percepției mamei asupra maternității și a relației pe care o are cu noul său născut, care abia descoperă lumea ce se întinde dincolo de marginile pătuțului său.

Dorina CIOPLEA

Număr de vizualizări :1078


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro