Muzeul Național al Literaturii Române anunță o nouă apariție editorială: “Marin Preda. Un portret în arhivele Securităţii”

feb. 27th, 2015 | By | Category: Agenda de carte

La Editura Muzeul Literaturii Române, în colaborare cu Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă (prezidată de Acad. Eugen Simion), a apărut, sub îngrijirea Ioanei Diaconescu, volumul ”Marin Preda. Un portret în arhivele Securităţii” (2015). Cartea cuprinde documente inedite, aflate în posesia Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Recunoscută ca o foarte serioasă cercetătoare a acestei zone subterane a istoriei literare, Ioana Diaconescu pune la dispoziţie o serie de date care întregesc profilul civic, moral şi scriitoricesc al unuia dintre autorii care au marcat viaţa sociointelectuală a deceniilor postbelice. Pe numele lui Marin Preda a fost deschis un dosar de urmărire informativă (DUI), în patru volume, aflat sub cota I 2583 la CNSAS. Din aceste surse, Ioana Diaconescu a extras, editat şi comentat 130 de materiale, printre care: note informative, rapoarte ale ofiţerilor responsabili de caz şi planuri de măsuri. În limbajul serviciilor secrete, scriitorul a fost semnalat ca obiectivul „Editorul“ sau „Scriitorul“. Cartea este însoţită de o prefaţă consistentă, semnată de profesorul Eugen Simion.

„Am extras din toate dosarele ce-l privesc pe Marin Preda, am ordonat cronologic şi am constituit într-o secţiune specială 31 de documente ce reprezintă rapoarte, note, referate etc. ale Securităţii (executate de ofiţeri sau informatori ai Securităţii) şi ale Direcţiei Generale a Presei şi Tipăriturilor privind operele lui Marin Preda. Am extras, ordonându-le, de asemenea, cronologic, 16 documente (din DUI 2583, volumul 2, Scriitorul) ce reprezintă corespondenţa supravegheată, interceptată, comentată, raportată şi adnotată de către diferitele servicii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne“ (Ioana Diaconescu).

„Din lunga listă de informatori (iată câteva nume: Arthur, Anatol, Savin, Paul, Gheorghiu, Lascăr, Ilie Petruţ, Tudor Miron, Stere Ion, Şoimu Dan, Valerian, Frună Elena, Popa Ion, Marinescu Ion, Aldulescu, Andrei Golfin, Aurel, Vlad, Fălticeanu, Irina… etc.), cei mai activi, cei mai «analitici» şi, până la urmă, cei care furnizează cele mai multe date despre viaţa intimă a lui Marin Preda şi despre ideile sale despre viaţa politică şi socială românească sunt Nicolae Anatol (care are şi un al doilea nume de cod: Arthur) şi Şoimu Dan. Pe cel dintâi l-am întâlnit în dosarele lui Ion Caraion, publicate cu câţiva ani în urmă, Arthur (Anatol) este, din nefericire, chiar Ion Caraion, prietenul, colegul de generaţie al lui Marin Preda, condamnat – întâi la moarte – apoi la muncă silnică pe viaţă de regimul comunist“ (Eugen Simion).

„Subliniez faptul că ultimul an înscris pe documentele privitoare la Marin Preda din fosta arhivă a Securităţii, trimise de SRI, aflate astăzi în Arhivele CNSAS, este datat 1979. Ca urmare, nu am găsit documente din ultimul an de viaţă al scriitorului (1980)“ (Ioan Diaconescu).

„Altă legendă este că Marin Preda a fost un monstru de egoism, interesat numai de sine, «scârbos» (cum scrie un coleg de generaţie), incomod, imprevizibil şi, prin toate acestea, nefrecventabil. Aşa notează şi denunţătorii săi. Atât de tare şi de absurd îl denigrează, încât unul dintre ofiţerii de Securitate ce se ocupă de «obiectivul Preda» (Scriitorul, Editorul) ţine să potolească zelul şi scrie pe nota informativă că nu trebuie luate în seamă, în totalitate, relatările lui Nicolae Anatol, de pildă, cel mai productiv şi mai «talentat» (scriitura lui este impecabilă operă de caligraf) dintre denigratori… Paginile scrise de el sunt veritabile fişe de observaţii caracterologice, amintiri, judecăţi morale şi judecăţi de valoare… Toate negative, se înţelege. Ele pot fi publicate într-o broşură ca o operă de infamie scrisă de un Procopiu din Cezareea din vremurile noastre“ (Eugen Simion)

Număr de vizualizări :1508


One Comment to “Muzeul Național al Literaturii Române anunță o nouă apariție editorială: “Marin Preda. Un portret în arhivele Securităţii””

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro