„Impasurile eroismului etic. O lectură din Platon”, la Café Verona

feb. 23rd, 2015 | By | Category: Eveniment

Joi, 26 februarie 2015, începând cu ora 19.00, ARCEN – Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate, organizează un nou eveniment din seria seratelor de filozofie, intitulat „Impasurile eroismului etic. O lectură din Platon”, la Café Verona – Cărturești (strada Arthur Verona, 13-15). Prezentarea și discuțiile ce compun evenimentul vor porni de la dialogul „Gorgias”, o pledoarie pentru dreptate ținută în fața celor mai duri adversari: retorica, plăcerea și puterea.

Într-o lume zdruncinată de evenimente istorice catastrofale, Socrate este încolțit de interlocutori ce nu se lasă ușor desprinși din pragmatism. Dramatismul textului are așadar un impact cu atât mai mare cu cât reprezintă ecoul unor realități istorice. Lectura din debutul evenimentului va cuprinde fragmente de dialog ce vor contura în imaginația publicului personaje fascinante și puternice, desprinse parcă din contemporaneitate.

Lectura va fi urmată de o prezentare susținută de profesorul Ștefan Vianu, doctor în filozofie al Universității din Geneva, care va aduce în discuție atât problemele ridicate în „Gorgias”, cât și aspecte legate de importanța evenimentelor istorice și a condiției societății de atunci pentru acest dialog. Apoi, publicul este invitat să intre în discuție cu invitatul.

Evenimentul face parte din Programul ARCEN „Seri de filozofie și literatură antică”, program prin care se dorește apropierea publicului larg de textele filozofiei antice, adevărate repere ale culturii europene.

Intrarea la eveniment este gratuită și se va face în limita locurilor disponibile.

Număr de vizualizări :544


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro