„Călătorie în timp și spațiu prin Mahalaua Icoanei”

nov. 19th, 2014 | By | Category: Eveniment

Sâmbătă, 22 noiembrie 2014, ARCEN invită bucureștenii la o „Călătorie în timp și spațiu prin Mahalaua Icoanei” într-un traseu circular care va cuprinde străzile: str. Arthur Verona, str. Jean Louis Calderon, str. Eremia Grigorescu, str. Cristofor Columb, str. A.D. Xenopol, str. Pitar Moș. De Ziua Cărturești, ARCEN – Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate, organizează un traseu-cultural pietonal în Mahalaua Icoanei, având ca punct de pornire cea mai mare librărie din București: Cărturești Verona. Se va organiza același traseu atât de la ora 12.00, cât și de la ora 15.00, traseu care va surprinde o serie de povești și istorii despre mahalalele care au apărut de-a lungul secolelor în preajma Uliței Herăstrăului și a râului Bucureștioara, despre Grădina Icoanei și Ioanid, dar și despre arhitectul Ion Mincu și Școala Centrală de Fete.

Traseul ARCEN va surprinde aspecte din viața mahalalelor bucureștene, dar și din viața tinerelor domnișoare de pension de secol XIX, fără să fie omise poveștile despre cinematografe, cărți, librari celebri și librării.

ARCEN împreună cu Librăria Cărturești Verona au convenit ca, în cazul în care vremea nu va fi favorabilă pentru plimbare, să fie organizat un traseu-virtual în Cafeneaua Verona, începând cu ora 15.00.

Participarea la traseul-cultural ARCEN este gratuită.

Număr de vizualizări :814


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro