Volumul ”Generalul Leonard Mociulschi în conștiința românilor”, a doua ediție

mart. 26th, 2014 | By | Category: Agenda de carte

De curând a fost republicată cartea ”Generalul Leonard Mociulschi în conștiința românilor”, ediția a II-a revăzută și completată (Editura Univers Științific), urmând primei ediții din 2008.  Semnată de istoricul militar col. (r) Gheorghe Suman și de nepotul generalului Leonard Mociulschi, lect.univ.dr. Adrian Leonard Mociulschi, cartea aduce în prim plan dezvăluiri istorice, având ca izvoare documente declasificate din perioada celor două războaie mondiale. Generalul (r) dr. Viorel Bârloiu a consemnat: “În prezenta lucrare, dorința autorilor a fost de a reliefa viața și faptele de armă ale celui ce a fost remarcabilul general de vânători de munte Leonard Mociulschi. Și pentru aceasta au depus o muncă intensă. Nu le-a fost deloc ușor să obțină informațiile prezentate în cele peste 418  pagini ale cărții, să studieze documentele timpului la care se referă. Au făcut-o pentru a le prezenta ca pe o avuție a vânătorilor de munte din trecutul și prezentul istoriei acestora. Așa a fost dezlegată enigma vieții bravului vânător de munte, respectat de camarazii săi înainte, în timpul și după cel de-al Doilea Război Mondial.”

Generalul Leonard Mociulschi a fost una dintre personalitățile militare de excepție ale secolului XX, decorat cu cele mai înalte distincții militare europene, precum Crucea de Război a Franței sau Crucea Libertății a Finlandei.  Condamnat după venirea comuniștilor la putere, fără proces, a fost reabilitat în urma vizitei oficiale a Președintelui Franței, Generalul Chales de Gaulle, care l-ar fi întrebat personal pe Nicolae Ceaușescu despre fostul său camarad. În anul intrării României în Uniunea Europeană, Batalionul 21 Vânători de Munte din Predeal a primit denumirea onorifică “General Leonard Mociulschi” în prezența Regelui Mihai I, fostul șef de stat decorându-l pe generalul Mociulschi, de trei ori, cu cel mai înalt ordin militar al României, “Mihai Viteazul” în grad de Cavaler.

Număr de vizualizări :1025


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro