Bogdan O. Popescu lansează ”Cartea dragostei”

mart. 13th, 2014 | By | Category: Postcard

Duminică, 16 martie 2014, de la ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bulevardul Regina Elisabeta 38, București), va avea loc lansarea celui mai recent volum de poezie semnat Bogdan O. Popescu, ”Cartea dragostei” (Editura Humanitas). Participă, alături de autor, Mircea Cărtărescu și Lidia Boldea. ”Un adevărat poem de dragoste, foarte original, incandescent și totuși «cool», o carte de care poezia de azi avea mare nevoie.” (Mircea Cărtărescu)



Bogdan O. Popescu s-a născut la 8 martie 1971, în Bucureşti. A absolvit în anul 1989 liceul „Gheorghe Lazăr”, şi în anul 1996 Facultatea de Medicină din Capitală. Din 1997 lucrează ca medic neurolog la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. A susţinut două teze de doctorat: la Bucureşti, în 2001, şi la Institutul Karolinska din Stockholm, Suedia, în 2004.
A debutat în presa literară în 1987, în Suplimentul Literar Artistic al Scânteii Tineretului (SLAST), publicând ulterior versuri în numeroase reviste literare (Dilema veche, Luceafărul, Contemporanul, Tomis, Adevărul Literar şi Artistic, Aldebaran, etc.).
Cărţi publicate: „La revedere, prinţesă!”, Editura Vinea, 1995 (poeme) – carte distinsă cu marele premiu „Ion Vinea” pentru debut literar; „Marfă”, antologie colectivă (împreună cu Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Sorin Gherguţ şi Dan Pleşa), Editura Salut, 1996 (poeme); „Poemul de gardă”, Editura Celsius, 1999 (poeme); „Pisica neagră, pisica moartă” (împreună cu Traian T. Coşovei), Editura Crater, 2001 (poeme); „Leul de după extravaganţe”, Editura Cartea Românească, 2002 (poeme); „Maşinăria de uitare”, Editura Naţional, 2004, “Poeme în loc de tutun”, Editura Brumar, 2007 (poeme), “Maratonul de poezie și jazz”, antologie colectivă, Editura Tracus Arte, 2009 (poeme), “Manifest.20 Revoluție”, antologie colectivă, Editura Brumar, 2009 (poeme), “Maratonul de poezie și jazz”, antologie colectivă, Editura Tracus Arte, 2010 (poeme), “Aerobiciclete”, Editura Brumar, 2010 (poeme), “Om jag inte får tala med någon nu” (Dacă nu am cu cine vorbi acum), antologie colectivă, Editura Tranan, Stockholm, Suedia, 2011 (poeme), „Viață de aruncat”, Editura Polirom, 2011 (proză scurtă), „Marfă reîncărcată”, antologie colectivă (împreună cu Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Sorin Gherguţ şi Dan Pleşa), Editura Brumar, 2011 (poeme).
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 2002.

Număr de vizualizări :908


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro