“România contează!”, la Festivalul ”George Enescu”

mart. 7th, 2014 | By | Category: Eveniment

Ovidiu Bălan este unul dintre cei trei cunoscuți muzicieni ai momentului care vor dirija finalele Concursului Internațional “George Enescu” 2014. Marek Pijarowski, fost director artistic al prestigioasei Filarmonici din Polonia va dirija Finala de Vioară a Concursului Enescu. Ovidiu Bălan, unul dintre cei mai apreciați muzicieni de tradiție est-europeană, va fi dirijorul Finalei de Violoncel. Reputatul pianist și dirijor german Justus Frantz, apropiat al legendarului Leonard Bernstein, va dirija Finala de Pian. Finalele Concursului Internațional “George Enescu”, în care vor cânta Orchestra Filarmonicii “George Enescu” și câștigătorii ediției 2014 (8-27 septembrie), se desfășoară pe scena Ateneului Român din București.


Discipol al dirijorului Arvīds Jansons, tatăl renumitului Mariss Jansons, muzicianul Marek Pijarowski va dirija Finala de Vioară a Concursului Enescu. Marek Pijarowski a fost decorat de statul polonez cu Odrinul Artelor și Literelor în Grad de Cavaler și are o carieră în dirijorat de peste 30 de ani. A fost director artistic al prestigioasei Filarmonici din Polonia, precum și director artistic al International Chopin Festival. Din anul 2007 este director muzical al Poznań Philharmonic Orchestra.
Pianistul și dirijorul Justus Franz a devenit cunoscut în anul 1967, datorită cunoscutei ARD International Music Competition, găzduită de un post de televiziune german și-a făcut debutul ca pianist în 1970, alături de Berlin Philharmonic Orchestra sub bagheta legendarului Herbert von Karajan. În anul 1975, Justus Franz urca pe scenă alături de o altă legendă, care ulteriori i-a devenit și prieten: Leonard Bernstein. Cariera lui Justus Franz ca pianist și dirijor se întinde pe mai bine de 20 de ani. Considerat, de asemenea, un vizionar, Justus Franz a deschis și a sprijinit carierele unor nume importante ale muzicii clasice de astăzi precum Maxim Vengerov, Vadim Repin, Evgeny Kissin și Anna Netrebko. Justus Franz va dirija Finala de Pian a Concursului Enescu.
Ovidiu Bălan va dirija Finala de Violoncel a Concursului și este considerat unul dintre cei mai bine cotați dirijori de tradiție est-europeană este, din 1996, director muzical al orchestrei italiene Domenico Cimarosa Symphony Orchestra. Absolvent al cursurilor Universității Naționale de Muzică din București, din 1973, Ovidiu Bălan a studiat dirijoratul în SUA alături de nume precum Zubin Mehta, Seiji Ozawa și Sir Georg Solti.

Concursul Internațional “George Enescu”, care se va desfășura între 8 și 27 septembrie 2014, are patru secțiuni – Vioară, Violoncel, Pian și Compoziție – și oferă premii în valoare de 100.000 de Euro. Probele competiționale se vor desfășura în două insituții-emblemă ale Capitalei, Ateneul Român și Universitatea Națională de Muzică, în timp ce concertele finale vor avea loc la Ateneul Român, alături de Orchestra Filarmonicii “George Enescu”. Perioada de înscriere pentru Concurs este 1 ianuarie – 1 iulie 2014, iar informațiile despre regulament și formularul de înscriere pot fi accesate pe site-ul Festivalului Enescu.
Remarcabili solişti precum violonistul Ştefan Ruha, pianistul Valentin Gheorghiu, cunoscuta violonistă Silvia Marcovici care interpretează astăzi sub bagheta celor mai faimoși dirijori ai lumii (Zubin Mehta, Claudio Abbado, Riccardo Muti), unii dintre cei mai bine cotați pianiști români în lume, Radu Lupu și Dan Grigore, reputate nume ale artei lirice – soprana Ileana Cotrubaș, mezzo-soprana Viorica Cortez, compozitorul Dan Dediu și cei mai performanți artiști români de generație nouă: Alexandru Tomescu, Vlad Stănculeasa, Remus Azoiței, Ana Țifu – sunt doar câțiva dintre cei mai apreciați muzicieni români la nivel internaţional care au debutat ca laureați ai Concursului Internațional “George Enescu”.
Mesajul ediției 2014 a Concursului Enescu este: “România contează!”. Cu o tradiție de a lansa artiști deveniți mari nume ale muzicii clasice de astăzi, Concursul “George Enescu” consolidează, alături de Festivalul Enescu, importanța României ca jucător pe piața culturală internațională. Reprezintă deopotrivă o oportunitate pentru tinerii muzicieni din România și din întreaga lume precum și un brand care vorbește despre identitatea culturală a românilor.

Număr de vizualizări :548


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro