”Vrei să fii prietenul lui Dumnezeu?”, pe scena Teatrului Național Craiova

feb. 14th, 2014 | By | Category: Eveniment

Sâmbătă, 22 februarie 2014, de la ora 11.00, la sala “Ion D. Sîrbu” a Teatrului Național ”Marin Sorescu” din Craiova, va avea loc o reprezentație cu spectacolul ”Vrei să fii prietenul lui Dumnezeu?”, de Daniel Bănulescu. Regia este semnată de Mircea Cornișteanu. Autorul piesei de teatru va fi prezent în sală, evenimentul făcând parte din proiectul ”Autorii sunt în sală”. Piesa de teatru este pusă în scenă după cartea omonimă apărută la editura Charmides în 2013.


Din distribuția spectacolului fac parte actorii Iulia COLAN (Mioriţa), Geni MACSIM (Gina), Adrian ANDONE (Hindusul), Eugen TITU (Falsul Gamal).

Proiectul “Autorii sunt în sală” a debutat în luna decembrie a anului trecut, cu piesa “Ultimul dans al libelulei?”, de Cornel Mihai Ungureanu, și își propune să atragă inclusiv atenția regizorilor aflați în căutare de texte valoroase, dar și să propună creații originale publicului interesat de creația dramatică autohtonă. Totodată, proiectul este destinat prezentării în premieră pe țară a unor texte din dramaturgia originală românească a ultimilor ani.

Daniel Bănulescu (n. 31 august 1960) este unul dintre cei mai importanți scriitori români de azi, membru al generației 90.
A debutat în anul 1993 cu volumul de poeme „Te voi iubi pân’ la sfârşitul patului”, , Editura Cartea Românească. Alte volume de poezie: „Ce bine e să fii Daniel Bănulescu”, „Daniel, al rugăciunii”, „Balada lui Daniel Bănulescu” (toate la Ed. Cartea Românească), „În Șerpărie”, Ed. Tracus Arte.
A publicat romanele „Te pup în fund, Conducător iubit!”, „Cei şapte regi ai oraşului Bucureşti”, Editura Nemira, „Cel mai bun roman al tuturor timpurilor”, Editura Cartea Românească, „Fugi din viaţa ta, revoltătoare şi slută, în cartea mea”, Editura Cartea Românească.

Teatru: „Cine câştigat Războiul Mondial al Religiilor? ”, Editura Muzeul Literaturii Române, „Vrei să fii prietenul lui Dumnezeu? ” (Ed. Charmides, 2013).
I s-au tradus cărți în mai multe țări din Europa: “Who won the World War of Religions?”, teatru, traducere în limba engleză de către Alistair Ian Blyth. University of Plymouth Press, United Kingdom, “Was schon ist und dem Daniel gefallt”, poezie, traducere în limba germană de către Ernest Wichner. Merz-Solitude Publishing House, Stuttgart, “Ich kusse dir den Hintern, Geliebter Fuhrer!”, roman, traducere în limba germană de către Aranca Munteanu, Edition Per Procura, Wien, Lana, “Schrumpeln wirst du wirste eine exotische frucht sein”, poezie, traducere în limba germană de către Ernest Wichner. Edition Per Procura, Wien, Lana. Diverse poeme şi capitole din romane au fost traduse în franceză, germană, engleză, olandeză, sârbă, cehă, bulgară, italiană, slovacă, macedoneană s.a
A obținut burse de creație în Germania, Franța, Austria, Bosnia.

Premii:
Premiul Academiei Române acordat pentru romanul „Cei şapte regi ai oraşului Bucureşti” (1998), Premiul Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti pentru romanul: „Cei șapte regi ai oraşului Bucureşti” (1998), Poetul oraşului Bucureşti, acordat de către primăria oraşului Bucuresti pentru cartea de poezie: „Balada lui Daniel Bănulescu” (1997), Premiul pentru „Cel mai bun debut” acordat de către Uniunea Scriitorilor din Romania pentru cartea de poezie: „ Te voi iubi pân’ la sfârşitul patului” (1993), Premiul European pentru Poezie (împreună cu scriitorul şi traducatorul Ernest Wichner), acordat de către oraşul Munster, Germania (2005).
A participat la mai multe festivaluri internaționale de poezie din Europa, dintre care cel mai recent, în 2013, este importantul Festival de Poezie de la Rotterdam, ajuns la cea de-a 44-a ediție, alături de poeți de notorietate ca John Ashbery, Adonis, Ken Babstock, Ilya Kaminsky.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România și membru al International Pen Club.

Număr de vizualizări :803


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro