”Novelists on the Novel”, de Miriam Allott, în ediție online

feb. 17th, 2014 | By | Category: Agenda de carte

Miriam Allott, ”Novelists on the Novel”, editat de C. George Sandulescu și Lidia Vianu, se lansează oficial luni, 24 februarie 2014, dar volumul poate fi consultat și descărcat din acest moment la adresa de internet: http://editura.mttlc.ro/novelists-on-the-novel.html. Volumul a apărut la Contemporary Literature Press, sub auspiciile următoarelor foruri: Universitatea din București, The British Council, Institutul Cultural Român și Ambasada Republicii Irlanda.


”Pe lângă faptul că a anticipat multitudinea de studii contemporane despre tehnicile și înțelesurile romanului, volumul englezesc pe care Contemporary Literature Press îl publică acum, la 55 de ani de la prima lui apariție, are și o poveste românească.

Această poveste nescrisă încă datează din anii 1960. Un tânăr lector la Catedra de Engleză a Universității din București, C. George Sandulescu, rezident al Principatului Monaco în acest moment, a adus cartea scrisă de Miriam Allott din Anglia. Avea de gând s-o traducă. A semnat un contract cu redactorul Editurii pentru Literatură Universală —Antoaneta Ralian. A semnat un contract și pentru traducerea în limba română a romanului lui Henry James The Ambassadors. Spera că va putea să înființeze o catedră nouă la București: o Catedră de Teoria Romanului. Atunci când George Sandulescu a plecat din țară, toate aceste planuri s-au năruit.

În Anglia, el studiase cu Arnold Kettle, unul dintre marii specialiști în Teoria Romanului. Şi în prezent, Sandulescu continuă să fie convins că Teoria Romanului este o direcție esențială a criticii literare. Ea profesionalizează discursul critic, creează un spațiu de gândire în prelungirea analizei practice a creatorului.

Novelists on the Novel este, așadar, drumul pe care România nu l-a urmat atunci când ar fi fost vremea lui. Publicăm această carte pentru a-i ajuta pe profesorii de literatură și pe studenții lor. Ea aduce tuturor celor care o vor citi un temps perdu, dar și un timp regăsit.”

Lidia Vianu

Număr de vizualizări :440


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro