”LABIRINTUL – 1001 metri de poveste românească”

sept. 25th, 2013 | By | Category: Postcard

În perioada 20-24 septembrie 2013,, în Parcul IZVOR din București, a avut loc expoziţia ”LABIRINTUL – 1001 metri de poveste românească”. Un eveniment organizat de Asociaţia Culturală DU-NE, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti, prin ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale. Aproape o sută de tineri creatvi şi plini de entuziasm au conceput în premieră acest proiect – un puzzle uriaş, care se întinde pe o suprafaţă de 600 mp şi are un traseu de peste un kilometru.

”Conceput sub deviza „1001 metri de poveste românescă”, Labirintul seduce publicul, ca o Seherezadă autentică, prin motive, texturi, culori, sunete, ilustraţii, obiecte, texte tematice, descântece şi legende adunate din toate colţurile ţării. Această instalaţie artistică reflectă frumuseţea tradiţiilor româneşti, reinterpretate într-o manieră modernă.
Expoziţia este un spaţiu viu şi provocator, gândit şi construit astfel încât să propună o experienţă vizuală, auditivă, tactilă, olfactivă, gustativă şi, de ce nu, mentală!” (organizatorii)

Prezentat publicului pentru prima dată în Cluj-Napoca, în cadrul festivalului “18+”, unde a bucurat peste 2000 de persoane care l-au explorat, labirintul de poveste românească a pornit mai departe într-o caravană naţională, poposind în perioada iulie-septembrie 2013 în 6 oraşe din ţară: Alba Iulia, Sibiu, Braşov, Craiova, Timişoara, Iaşi.

Număr de vizualizări :512


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro