“Nic Studeno. Al doilea cartuş” de Andrei Pogorilowski

sept. 15th, 2013 | By | Category: Carte in lucru

La Editura Cartea Românească, în colecţia “Proză”, va apărea volumul “Nic Studeno. Al doilea cartuş” de Andrei Pogorilowski. „Autorul a ştiut să presare în text seminţele pentru surprize viitoare, atât pentru dornicii de suspans, cât şi pentru cei care mai vor să afle despre muzica secretă a vieţii. După aşa un debut, avem toate motivele să ne aşteptam la o carieră redutabilă în literatură pentru Andrei Pogorilowski.” (Luminiţa Corneanu)

“În acest episod intră în scenă Nikola Studenov, fiul unor ţărani bulgari din judeţul Mehedinţi. După ce urmează liceul în Craiova anilor 1960 şi este pregătit pentru viaţă de câţiva seniori interbelici ieşiţi de curând din închisoare, tânărul se hotărăşte să fugă de serviciul militar obligatoriu. Între timp, incendiază un bordel sătesc şi este introdus în mişcarea legionară de un fost şef de cuib, care îl ajută să treacă Dunarea înot în Iugoslavia. De acolo fuge în Grecia „regimului coloneilor”, dar se stabileşte la Paris, unde o vreme trăieşte ca gigolo. Peste douăzeci de ani devine un respectabil profesor suplinitor la Sorbona şi un împătimit al cailor şi al cailor-putere. O vizită la Ambasada Republicii Socialiste România este suficientă ca să i se inventeze un dosar de agent de influenţă ceauşist. Revenit în ţară după 1989, cel cunoscut acum ca Nic Studeno dă iama în frumuseţile dâmboviţene, umplând de gelozie inimile tinerilor corporatişti bucureşteni. Trecutul său, însă, se răzbună…” (editorii)

„Cartuşe este cel mai bun titlu lansat de Concursul de debut al Editurii Cartea Româneasca (premiat la ediţia din 2011) şi cea mai convingătoare intrare în scenă în genul (auto)ficţiune din ultima vreme.” (Tania Radu)

„Cartuşe este un roman cât se poate de delectabil, scris impecabil, căci Andrei Pogorilowski are o eleganţă şi o siguranţă a sintaxei remarcabile […], iar stilul nu este câtuşi de puţin sentimental sau melodramatic.” (Marius Chivu)

Număr de vizualizări :1564


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro