„Toţi purtăm în spate „scheletul metalic” al comunismului”

iul. 14th, 2013 | By | Category: Dialogul de carte

Volumul de debut “Zeii platanelor mixează pentru tine”, de Dominic Stănescu, a fost desemnat câştigător în cadrul Concursului de Debut al Editurii Cartea Românească, ediţia 2012, secţiunea poezie. „Am încercat în acest volum realizarea unei «comuniuni mistice» a textului cu cititorul, folosind un mixaj de tehnici poetice, inserţii de advertising, film şi elemente religioase. Cititorul trezeşte textul la viaţă la fel cum ochiul solar al lui Horus readuce la viaţă corpul fragmentat al lui Osiris. Mi-ar plăcea ca limbajul poetic, «cel mai sofisticat limbaj din univers», să aibă aceeaşi intensitate şi eficienţă la receptare precum scrierile religioase de acum două mii de ani asupra credincioşilor.”, a scris Dominic Stănescu. Andra Rotaru a dialogat cu autorul, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro

După “30 de ani fără memorie”, personajul aşteptă lucruri care nu se vor întâmpla”. Poate Eu-l să genereze noi interpretări ale trecutului, contradictorii cu memoria?

Eu-l poate să genereze interpretări ale trecutului pe baza memoriei afective involuntare sau a faptului că un eveniment din trecut este în mintea noastră într-o continuă transformare. Versurile pe care le citezi nu se referă la o reinterpretare a trecutului, ci la dilatarea traumatică a prezentului (dizolvarea în imediat) care striveşte trecutul şi viitorul, personajul fiind suspendat în durată, blocat într-un prezent perpetuu. Rezultatul este o ştergere a trecutului şi o proiectare a „aşteptărilor” într-un viitor din ce în ce mai îndepărtat şi improbabil.

Te îndrepţi şi spre zona socială a unei Românii în care “mâinile” devin figuri centrale, fie că stau întinse, fie că se spală unele pe altele. Când ai devenit conştient de diferenţa dintre aceste mâni, care a fost prima încântare sau repulsie legată de acestea?

Pentru mine aceste mâini au existat de la început ca un spectacol. Până la treizeci de ani am trăit într-un balon subacvatic de oxigen, însă atunci când acesta s-a spart am fost pătruns de prezenţa lor. Explorarea socialului a apărut în această perioadă (practic, în ultimele texte scrise). Nu am avut niciodată un sentiment de repulsie faţă de social, mai degrabă de furie, acceptare, revoltă, curiozitate, dorinţă de a înţelege, căutând, în cele din urmă, cele mai eficiente mijloace pentru a reacţiona.

Perioada de dinainte de `89 şi detalii ale vieţii de atunci devin un mic nucleu generator de amintiri (campionatul European din `84, televizorul “Sport”), puse faţă în faţă cu amintiri de după revoluţie. “scheletul metalic” este cel care uneşte cele două perioade, precum şi rămăşiţa care, până nu rugineşte, va continua să pulseze. De ce avem (extrapolând un pic) o plăcere în a trage mortul după noi?

Toţi purtăm în spate „scheletul metalic” al comunismului. Am crezut la un moment dat că acesta rugineşte, dispare de la sine. S-a dovedit în cele din urmă însă că este inoxidabil. Nu ne putem elibera de el decât dacă este demontat.

Cred că asta încearcă să facă noul cinematograf românesc, să identifice foarte precis, să pună sub lupă ceea ce nu funcţionează în societatea de astăzi. Odată identificat răul, fie el boala comunismului, a capitalismului sau o boală istorică etc., el poate fi tratat. Genul acesta de a face film are, în final, un efect terapeutic. Depinde de talentul moral al fiecăruia de a trage concluziile, de a se vindeca. Cred că filmul românesc actual este o reacţie la cosmetizarea şi falsificarea realităţii de către mass-media, precum şi la abuzul de pseudosenzaţional.

Perioada de dinainte de ’89 reprezintă pentru mine o vârstă de aur; în ciuda lipsurilor de tot felul aveam cercuri de prieteni, o relativă libertate, acces la cărţi, reviste, muzica din vest, iar faptul că studiam la o şcoală germană făcea ca România mea de atunci să semene un pic cu Germania.

De altfel, centrul vechi reabilitat al Sibiului aduce mai mult cu Germania. După revoluţie, majoritatea cunoscuţilor mei au plecat din România, legăturile de dinainte de ’89 s-au pulverizat.

“lucrurile te vor strivi din urmă ca un zid”

Mă refer aici la tentaţia reîntoarcerii, a căutării printre ruine atunci când deja este prea târziu (cu trimitere la un binecunoscut basm românesc) şi la premoniţia acelei reîntoarceri. Pe 11 mai 2008 am plecat din România.

Propria individualitate se volatilizează, fiind acaparată de ceva mult mai mare. Cum face faţă aceasta universalităţii sau altor lumi? Există „celălalt mal”?

Acel ceva cu mult mai mare poate fi el însuşi o proiecţie a individualităţii. Universalitatea ca percepţie emană din individual (toate lumile există în noi). Este un exerciţiu de punere în abis a individualului. „Celălalt mal” poate fi întrezărit, intuit – ar putea fi chiar Celălalt.

Cine sunt zeii, cine sunt noii zei, cine sunt zeii platanelor? Influenţa lor vine pe cale mediată sau nemediată? Am observant anumite influenţe din poezia scrisă de Val Chimic, Teodor Dună…

În legătură cu autorii pe care i-ai menţionat cred că este vorba mai degraba de similitudini decât de influenţe. Majoritatea textelor din volum au fost scrise între anii 2004 şi 2008.

La val chimic este vorba de o identitate cyborgică, sensibilitate alterată în miez („inima artificială”) proiectată într-un viitor SF. Volumul meu este construit pe trei niveluri principale (valenţe, probabilităţi): 1. un nivel obiectiv – descrierea precisă a unui fragment de realitate, timpul prezent din text este timpul de percepţie a Eu-lui; 2. un nivel subiectiv – o sensibilitate nealterată, potenţată de interfaţa maşinală, suport de realitate virtuală conectată la memorie („inimile care bat în maşini”); timpul prezent din text este timpul scrierii; 3. un nivel textual – maşina textuală autoreflectându-se, în transfer de la un observator la celălalt; timpul prezent din text este timpul citirii. Aceste trei niveluri pot exista concomitent într-un fragment de text.

Zeii sunt cei pe care îi ştim din cărţile de istorie; există în volum influenţe din mitologie: călătoria regelui Soare, mitul lui Osiris şi reverberaţiile lui în creştinism.

Zeii platanelor mixează pentru tine este un tot ce nu poate fi fragmentat. Pentru mine sunt „câmpuri de forţe”/”aure energetice” care se întrepătrund, iar atunci când ating un anumit prag de intensitate activează alte „câmpuri”. Aceasta implică noţiunea de transfer şi prezenţa observatorului.

Dacă vrei să priveşti printr-o lentilă douămiistă ar putea fi acea „înspăimântătoare frumuseţe” ataşată unui vector de mişcare.

Număr de vizualizări :1803


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro