spot_img

Oaspeții de onoare ai Bookfest 2013, așteptări și gânduri despre România

Cu două săptămîni înainte de sosirea la București, cei 24 de oaspeți de onoare ai Salonului de Carte Bookfest 2013 au transmit câteva dintre gândurile cu care vin în România. În cadrul proiectului ”Trei țări, aceeași limbă”, anul acesta vor veni scriitori din Germania, Austria și Elveția. Bookfest 2013 se desfășoară în perioada 29 mai – 2 iunie 2013, la Romexpo.


Katharina Hacker, un nume de prim rang al prozei europene contemporane, laureată cu Premiului Național al Cărții din Germania, este la a treia vizită în România: Am fost în 1998 și, apoi, în 1999 sau 2000, dacă îmi amintesc bine – în București, la Cetate și la Cluj. Au fost călătorii frumoase, mi-a plăcut mult țara. Arhitectura Bucureștiului mi s-a părut familiară, fiindcă mi-a adus aminte de Tel Aviv, unde am petrecut mai mulți ani. Mi-a plăcut peisajul, mi-a plăcut cît de mult se gătește și se trăiește în aer liber. Mi-a plăcut călătoria cu trenul spre Cluj, deși mi-a fost cam frică, era o lună plină și luminoasă, trenul mergea încet printre munți, la întors se auzeau cîinii urlînd și-i vedeai cum se apropie în haite de trenul care se tot oprea din loc în loc. Am citit cărțile lui Mircea Cărtărescu, care îmi plac foarte mult, cu fantezia lor invadatoare și încăpățînată. Clujul mi s-a părut minunat, am fost impresionată de cîtă lume învață foarte bine germana în grădinițe și în școli. M-au deprimat, însă, aspectele naționaliste.

Sînt foarte curioasă să văd cum s-a schimbat Bucureștiul și, totodată, cum s-au sedimentat dificilele evoluții politice. Ca privitor de pe margine, nu-ți poți dori altceva decît ca această țară să aibă parte de o guvernare deșteaptă și cumpătată”.

Spre deosebire de ea, scriitoarea austriacă Julya Rabinowich, cunoscută deopotrivă ca autoare de proză şi teatru, pictoriţă şi interpret, vine pentru prima dată în România: „Mă aştept la întîlniri interesante, la impresii noi, poate să-mi aduc puţin aminte de trecutul meu în Uniunea Sovietică – adeseori, îmi amintesc, cînd vizitez fostele ţări ale Uniunii Sovietice, de copilăria mea – lucruri pozitive şi negative… Chiar şi atunci cînd sînt doar ecouri ale unui trecut comun”, ne-a mărturisit aceasta.

Tot la prima vizită în România se află și prozatorul austriac Josef Winkler, a cărui legătură constantă cu România, de zeci de ani, o reprezintă literatura Hertei Müller: „O cunosc de peste 25 de ani şi o apreciez în mod deosebit. Aş vrea foarte mult să scriu o poveste referitoare la romanul ei Regele se-nclină și ucide şi de aceea mi-aş dori foarte mult să vizitez satul ei natal”.

Născut în România, prozatorul Cătălin Dorian Florescu, autorul Cărții anului 2011 în Elveția, se reîntoarce cu bucurie la București, de fiecare dată cînd are ocazia: „Bucureștiul a devenit pentru mine – alături de orașul meu natal, Timișoara – cel mai important oraș, deoarece, deși îmi este în continuare străin, am aici cîțiva prieteni buni. Tocmai de întîlnirile cu acești prieteni mă bucur în mod deosebit. Bănuiesc că la salonul de carte mă voi întîlni și cu unii dintre cititorii mei, cu alți scriitori și cu echipa Editurii Polirom. Nici nu mai este nevoie de altceva. Este cumva amuzant că vin acum în țara mea de origine ca reprezentant al literaturii elvețiene. Deși în România trec ca autor român”.

Nu este născut în România, însă a ales țara noastră drept patria de adopție – este vorba despre Jan Koneffke autor prolific, prozator, poet şi jurnalist, tradus în limba română la Editura Humanitas Fiction: „Bucureştiul de astăzi îl cunosc destul de bine, dar şi pe cel din trecut, din tot felul de cărţi, din albume de fotografii şi povestiri orale, toate stînd la baza documentării mele pentru scrierea romanului Cele șapte vieti ale lui Felix Kannmacher (Die sieben Leben des Felix Kannmacher) – aşadar aşteptările mele se concentrează pe ecoul pe care cartea mea «românească» îl va avea în rîndul publicului. Oare privirea pe care personajul principal, emigrantul german Felix Kannmacher, şi autorul său o aruncă asupra ţării voastre va convinge cititorul român? Va stîrni uimire, iritare sau îi va captiva? Mă simt ca în faţa unui examen şi cu cît se apropie mai mult momentul tîrgului de carte cu atît îmi cresc emoţiile”.

Bucureștiul este și locul de desfășurare al acțiunii romanului Pribegia (Die Verbannte) al scriitoarei elvețiene Jolanda Piniel:Am vizitat Bucureștiul de nenumărate ori, ultima oară acum patru ani, cînd am locuit în camera de oaspeți a Colegiului Noua Europă și cînd m-am documentat cu privire la anii ’30-’40, perioadă în care călătoresc personajele mele. Faptul că am ocazia să-mi prezint cartea în cadrul Salonului de Carte de la București reprezintă ceva foarte special pentru mine. Mă bucur foarte mult că voi avea ocazia să particip la discuții și dezbateri. La revedere, București!”

Pentru scriitorul elvețian Christian Haller, legăturile cu Bucureștiul se pierd în trecut este orașul în care au locuit, pentru o vreme, mama și bunicii săi: „Îmi place să mă scufund în atmosfera Bucureştiului, să mă plimb pe străzile oraşului în care a crescut mama mea şi în care mi-am petrecut săptămîni întregi, pe vremea cînd mă documentam pentru romanul meu, Muzica înghițită. Fiecare vizită la Bucureşti a fost stimulatoare: Bucureştiul m-a influenţat profund ca sursă de amintiri legate de mama mea. Scrierile mele au fost, la rîndul lor, în mare măsură influenţate de literatura română.”

Emoțiile istoricului elvețian Simon Geissbühler legate de reîntoarcerea la București au legătură cu felul în care va fi receptat cel mai recent volum al său: „Mă bucură întoarcerea la Bucureşti, unde am trăit şi lucrat timp de aproape patru ani. Mă bucur să cercetez oraşul, să văd ce s-a schimbat şi ce a rămas la fel. Sînt foarte curios să constat dacă literatura de limbă germană de la salonul de carte din Bucureşti va reuşi să stîrnească interesul publicului. Mă întreb dacă volumul meu, bazat pe numeroase surse şi care abordează critic un aspect extrem de dificil şi ignorat al istoriei româneşti, va stîrni vreo reacţie. Va fi oare posibilă, după 72 de ani, o discuţie sinceră pe tema primei faze a Holocaustului în teritoriile ocupate de Români, în iulie 1941? Sau vom avea, oare, parte doar de tăcere? ”.

Dragostea pentru cititorii-copii, dublată de curiozitatea privind oferta de cărți pentru copii și tineret din Sudul și Estul Europei – acestea sînt motivele care o aduc la Bookfest 2013 pe Kirsten Boie, poate cea mai cunoscută autoare de literatură pentru copii și tineret de limba germană a momentului, laureată a zeci de premii literare: „M-am bucurat de invitația de a fi prezentă la Bookfest, mai ales datorită faptului că întotdeauna tîrgurile de carte din străinătate sînt pentru mine, ca autoare de cărți de copii, o ocazie unică de a afla mai multe despre literatura pentru copii din țările respective, despre tendințele de pe piață, dar și o șansă de a intra în contact direct cu cititorii și de a constata importanța lecturii pentru cititorii-copii. În ultimele decenii, în literatura noastră pentru copii, (vest) germană, privirile noastre au fost orientate exclusiv spre vest – evoluțiile care au avut loc în acest timp în Estul și Sudul Europei fiindu-ne complet străine. Sper așadar să pot afla mai multe despre toate acestea în București. Mă bucur totodată că voi participa la o manifestare la care va exista poate posibilitatea de a intra în discuție cu cititorii români”.

La invitația Asociației Editorilor din România, Germania, Austria și Elveția sînt oaspeți de onoare ai celei de a VIII-a ediţii a Salonului Internațional de Carte Bookfest. Participarea trinaţională se va desfăşura sub motto-ul „Trei ţări, aceeași limbă” şi va prezenta literatura de limbă germană, din 29 mai până pe 2 iunie 2013.

Standul comun al Germaniei, Austriei şi Elveţiei va avea o suprafaţă de 120m2 şi va fi amplasat în Hala C4-C5. În centrul său, se va afla o amplă expoziţie de carte, cuprinzînd noutăţi editoriale din toate domeniile. În acelaşi stand este prevăzut şi un spaţiu de manifestări, precum şi o librărie cu cărţi în limba germană. Autori, editori, ilustratori, traducători și jurnalişti din cele trei ţări de limbă germană vor sta la dispoziţia publicului şi a specialiştilor, pe tot parcursul celor cinci zile de tîrg.

Organizatorii evenimentului tri-național: Goethe-Institut Bukarest, Forumul Cultural Austriac, Frankfurt Book Fair, Ambasada Republicii Federale Germania, Ambasada Austriei, Ambasada Elveției, Advantage Austria.

Proiectul este sprijinit de: Ministerul de Externe al Republicii Federale Germania, Uniunea Centrală a Editorilor și Librarilor din Austria, Ministerul Învățămîntului din Austria, Pro Helvetia, Uniunea Librarilor și Editorilor din Elveția, Fundația traduki, Frankfurt Academy, Prior.

Sponsori: BCR, SAP, Swiss Sponsor’s Fund, Mercedes-Benz.

Parteneri media ai proiectului „Trei țări, aceeași limbă”: TVR, RFI,. Radio România Cultural, Modernism.ro, Dilema Veche, Observator cultural, BookMag, Bookaholic, Deutche Welle, Agenția de Carte, infocarte.ro, voxpublica.ro, realitatea.net, privesc.eu, debizz.de.

Blogul oficial al evenimentului: http://blog.goethe.de/treitari

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508