Un demers transdisciplinar la care participă și școala românească. Avem de ce, avem cu cine.

apr. 2nd, 2013 | By | Category: Postcard

A treia ediție “Atelierele contradicțieiˮ (Ateliers Sur La Contradiction – aslc) se va desfășura de joi 4 aprilie până sâmbătă 6 aprilie 2013 la Școala Națională Superioară de Mine din Saint-Étienne, Franța. Construite în jurul conceptului contradicției, Atelierele reprezintă un demers care se adresează atât mediului academic cât și inginerilor, artiștilor, tuturor persoanelor interesate în schimburile de idei și cunoștințe pluri- și transdisciplinare.

Subiectele supuse dezbaterii în acest an se anunță incitante: – contradicția în culturile și filosofiile lumii; – contradicția în acțiunea publică; – contradicția în design; – contradicția în artă și practicile artistice.

Fundamentul teoretic este clădit pe numeroasele probleme care au fost deschise deja spre reflecție la atelierele precedente (din 2009 și 2011): putem vorbi de logica terțului inclus? putem folosi cuvântul “contradicțieˮ în diferite domenii ale logicii, științelor exacte, științelor umane și sociale, artei, religiilor? în ce fel incompletitudinea diferitelor zone ale cunoașterii și ale gândirii deschide aceste câmpuri unele altora? în ce fel contribuie pluralismul teoretic la această deschidere?

După cum anunțam în titlul articolului, la “Atelierele contradicțieiˮ – 2013 participă și școala românească de transdisciplinaritate!

În primul rând, prin academicianul Basarab Nicolescu în triplă calitate: Președinte al CIRET (Centre international de recherche et d’études transdisciplinaires, Paris), co-organizator al evenimentului de la Saint-Étienne; membru al Comisiei științifice; conferențiar invitat, care va susține prelegerea: Cum să dialogăm? Repere pentru dialogul transculturalˮ.

Anul acesta, în semn de omagiu adus lui Basarab Nicolescu, o întreagă sesiune de comunicări a fost dedicată temei: “Culturi: prin prisma gândirii româneștiˮ, în cadrul căreia își vor prezenta lucrările: Mihaela Grigorean (Cluj-Napoca) – Hermeneutica transdisciplinară a conceptului contradicției la Simone Weil; Luiza Mitu (Cluj-Napoca) – Contradicția, ca principiu al construcției teatrale în dramaturgia lui Eugène Ionesco; Adrian Mirel Petrariu (Cluj-Napoca) – Mecanica relațiilor umane și contradicția. Cei trei sunt doctoranzi și foști doctoranzi ai profesorului Basarab Nicolescu, fondator, în România, al școlii doctorale de transdisciplinaritate la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

O frumoasă deschidere de drum, pe care sunt sigură că vom merge în continuare. Avem de ce, avem cu cine!

Cristina Poterășoiu

Număr de vizualizări :1514


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro