“Adio, deocamdată” de Laurie Frankel

apr. 10th, 2013 | By | Category: Agenda de carte

La Editura Trei, colecţia “Fiction Connection”, a apărut volumul “Adio, deocamdată” de Laurie Frankel, traducere de Luminiţa Gavrilă.

„Un specialist în computere reuşeşte să creeze un soft prin care cei vii pot comunica cu cei morţi. Poate că nimic nu durează veşnic, dar uneori sfârşitul nu e decât începutul…
Sam Elling lucrează pentru o companie de întâlniri pe internet, dar nu reuşeşte să-şi găsească o parteneră.
Prin urmare, creează un algoritm prin care oamenii să-şi afle sufletul pereche. Și reuşeşte! Astfel, Sam o cunoaşte pe iubirea vieţii sale, o colegă pe nume Meredith, dar este concediat atunci când compania începe să-şi piardă toţi clienţii.
Livvie, mult iubita bunica a lui Meredith, moare pe neaşteptate. Frustrată că nu a apucat nici măcar să-şi ia rămas-bun, Meredith cade prada unei depresii. De data aceasta, Sam concepe un program care îi va permite fetei
să comunice cu bunica de parcă nenorocirea nu s-ar fi întâmplat. Pornind de la toată corespondenţa acesteia din urmă – mesaje e-mail, Facebook, Skype – Sam creează o simulare pe computer a lui Livvie, care poate răspunde la e-mail sau videochat ca şi cum ar fi vie.  Nu e vorba de miracol, ci de ştiinţă! Sam şi Meredith se hotărăsc să pună bazele companiei RePose ca să-i ajute şi pe alţi oameni care au pierdut pe cineva drag.
Dar lucrurile nu sunt atât de simple…” (editorii)

„Laurie Frankel prezintă un concept fascinant pe măsură ce analizează cu subtilitate tema dragostei şi a pierderii în acest roman emoţionant, în care tehnologia forţează limitele inteligenţei artificiale.” – Booklist

The Atlas of Love este primul roman scris de Laurie Frankel. Adio, deocamdată a apărut în august 2012, s-a vândut în 27 de ţări şi va fi ecranizat.

Număr de vizualizări :804


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro