Caravana GAUDEAMUS la Cluj şi Timişoara

mart. 12th, 2013 | By | Category: Eveniment

Radio România continuă seria evenimentelor organizate sub semnul dublei aniversări din acest an – 85 de ani de la prima sa transmisiune și 20 de ani de la ianugurarea Programului LECTURA/ Târgurile GAUDEAMUS – cu două noi etape ale Caravanei GAUDEAMUS. După evenimentul de debut, care a avut loc la Craiova, de Mărțișor, Caravana GAUDEAMUS 2013 își continuă călătoria, de această dată în Ardeal și Banat, și îi așteaptă pe toți cei interesați la o întâlnire cu cele mai recente apariții editoriale, evenimente și îndrăgite personalități culturale, astfel:  Cluj-Napoca (ediția a XIV-a, 17 – 21 aprilie, Piața Unirii) și Timișoara (ediția a IX-a, 15 – 19 mai, Piața Victoriei).

Iubitorii de carte din orașele gazdă vor avea astfel ocazia de a regăsi aceeași familiară, dar întotdeauna proaspătă și primitoare atmosferă a Târgurilor GAUDEAMUS, pe care cunoscătorii o apreciază de aproape 20 de ani.

Înscrierea expozanților pentru cele două evenimente va avea loc în perioada 18 – 29 martie 2013, la sediul Radio România.

Număr de vizualizări :750


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro