“EON” de Greg Bear

mart. 20th, 2013 | By | Category: Agenda de carte

La Editura Trei, colecţia “Epsilon SF”, a apărut volumul “EON” de Greg Bear, traducere de Ana-Veronica Mircea. Volumul a fost nominalizat la Premiul Arthur C. Clarke „Poate cea mai bine construită epopee hard SF de până acum, în linia lui Rendez-vous cu Rama de Clarke.” – Washington Post

Gregory Dale Bear s-a născut în 1951 şi a scris despre conflicte galactice, universuri artificiale, conştiinţă şi practici culturale, dar şi despre accelerarea evoluţiei. A primit de două ori Premiul Hugo şi de cinci ori Premiul Nebula, ca şi premiile Seiun, Apollo şi Ignotus. În limba română i-au apărut romanele: Eternitate (Ed. Nemira, 1995), Fundaţie şi haos (Ed. Teora, 2002), Planeta adormită (Ed. Amaltea, 2002), Quantico (Ed. Tritonic, 2008). Eon este primul volum din trilogia „The Way” şi a fost urmat de EternityLegacy şi The Way of All Ghosts.

Număr de vizualizări :865


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro