Discuţie despre Seria de autor „Gabriela Adameşteanu” la Cărtureşti Verona

feb. 11th, 2013 | By | Category: Agenda de carte

Marţi, 12 februarie 2013, ora 18.00, la Librăria Cărtureşti Verona (Ceainărie) din Bucureşti, va avea loc o întâlnire cu Gabriela Adameşteanu, cu prilejul lansării seriei de autor pe care Editura Polirom i-a dedicat-o de curând. Seria debutează cu romanul „Dimineaţă pierdută”, în ediţie definitivă, dar şi cu volumul de proză scurtă „Vară-primăvară” – ambele disponibile şi în ediţie digitală. Invitaţi, alături de autoare: Livius Ciocârlie, Daniel Cristea-Enache. Actriţa Alexandra Fasolă va citi un fragment din opera autoarei Gabriela Adameşteanu.

Distinsă cu cele mai importante premii naţionale încă de la primele romane, Gabriela Adameşteanu este unul dintre autorii români cei mai traduşi în străinătate, volumele sale fiind sau urmează a fi publicate în Franţa, Germania, Italia, Spania, Statele Unite, Israel, Ungaria, Bulgaria, Rusia, Polonia, Estonia, Portugalia şi Olanda.
Primul roman apărut în cadrul seriei de autor, Dimineaţă pierdută, a fost publicat în 2005 în traducere franceză la Editura Gallimard, şi urmează să apară la aceeaşi editură, într-o ediţie folio, în martie 2013.
De asemenea, în debutul seriei apare şi volumul de proză scurtă Vară-primăvară, ce reuneşte textele din Dăruieşte-ţi o zi de vacanţă (1979) şi Vară-primăvară (1989), dar şi texte inedite.

„Dimineaţă pierdută este atât de strâns legată de cadrul sau de amănuntele bogate ale vieţii personajelor – străzile şi grădinile, casele pe care le moştenesc sau le neglijează –, încât e greu să o descrii pe scurt ori să o lauzi ca pe o ficţiune obişnuită. Pe de o parte, este un studiu foarte original al unor promisiuni uitate şi al unor visuri neîmplinite. Dar poate fi citită şi ca un îndrăzneţ punct de vedere, de un modernism târziu, asupra unei societăţi întregi. Oricum ai lua-o, este o realizare uluitoare.” (Alan Brownjohn, The Times Literary Supplement)

„Cine va dori să regăsească ambianţa României din anii ’70-’80 o va găsi, intactă, în prozele scurte ale Gabrielei Adameşteanu. Nu numai o «lume» ne întâmpină în aceste proze, ci şi o «atmosferă». Or, atmosfera este prin excelenţă sufletul unei lumi, vibraţia ei interioară, ceea ce rezistă perisabilului.” (Paul Cernat, prefaţă la ediţia Opere I)

Număr de vizualizări :880


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro