Dezbatere “Cât de departe poţi merge pentru un vis?”, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu

feb. 25th, 2013 | By | Category: Agenda de carte

Marţi, 26 februarie 2013, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bulevardul Regina Elisabeta nr.38), va avea loc o discuţie cu tema “Cât de departe poţi merge pentru un vis?” Moderatorul discuţiei, redactorul Humanitas Fiction Andreea Răsuceanu, îi are invitaţi pe jurnalistul Vlad Mixich, pe alpinistul Alex Găvan şi pe editorul revistei „Decât o revistă”, Cristian Lupşa. Punctul de plecare al dezbaterii este romanul În aerul rarefiat (Into Thin Air) de Jon Krakauer, apărut recent la editura Humanitas Fiction.

În 1996 Jon Krakauer porneşte, alături de Rob Hall, unul dintre cei mai respectaţi şi cunoscuţi ghizi montani de mare altitudine din lume, în ceea ce avea să devină aventura vieţii sale. Spunând povestea celei mai cumplite ascensiuni din istoria alpinismului mondial, a zilei în care şi-au pierdut viaţa patru dintre membrii expediţiei conduse de Hall (inclusiv acesta), Krakauer îşi îndrumă pas cu pas cititorii de-a lungul expediţiei, din Kathmandu până pe vârful muntelui, unde mândria, lăcomia, deciziile greşite şi ghinionul i-au făcut pe căţărători să cadă pradă furiei neprevăzute a muntelui. Ascensiunea e plină de pericole şi îi face pe alpinişti, profesionişti sau nu, să-şi dezvăluie adevăratul caracter, slăbiciunile şi dorinţele cele mai intime pe măsură ce se apropie de scopul călătoriei lor. Articolul pe care l-a scris în revista Outside pornind de la această tragedie a primit National Magazine Award, ulterior fiind dezvoltat în romanul În aerul rarefiat (Into Thin Air), publicat în 1997.

Jon Krakauer s-a născut în 1954 în Brookline, Massachusetts, şi a crescut în Corvallis, Oregon, fiind încă din copilărie un împătimit al drumeţiilor şi al alpinismului. În 1996, publică În sălbăticie (Into the wild) roman care reface traseul morţii tânărului Chris McCandless în sălbăticia Alaskăi în 1992 considerat „…poate cea mai dramatică, mai frumoasă şi mai simbolică poveste a epocii noastre despre chemarea sălbăticiei, voluptatea rătăcirii şi mirajul izolării de civilizaţie”(Marius Chivu). Devenit bestseller, romanul a fost ecranizat în 2007 în regia lui Sean Penn cu Emile Hirsch, Vince Vaughn şi Kristen Stewart, a fost recompensat cu două Globuri de Aur şi nominalizat la două premii Oscar. De peste două decenii, Krakauer este un neobosit colaborator al publicaţiilorOutside, Architectural Digest, The Washington Post, The New York Times şi National Geografic Magazine, iar cărţile lui au fost traduse şi publicate în peste douăzeci şi cinci de ţări.

Număr de vizualizări :825


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro