Scriitorul Marius Dobrescu, decorat cu „Medalia Recunoştinţei” de Preşedintele Albaniei

dec. 17th, 2012 | By | Category: Eveniment

De curând, la Tirana a avut loc ceremonia de înmânare a „Medaliei Recunoştinţei” scriitorului român Marius Dobrescu, traducător a numeroase cărţi din limba albaneză în cea română, printre care opera binecunoscutului scriitor Ismail Kadare. Scriitoarea şi jurnalista Maria Dobrescu a trimis pe adresa AgenţiadeCarte.ro un text despre acest eveniment, pe care-l redăm integral:

„Din Decretul oficial, nr. 7856, care motivează acordarea acestei valoroase distincţii: „Pentru importanta contribuţie adusă la promovarea culturii albaneze în România şi nu numai, prin traducerea meşteşugită, în limba română, a numeroase opere ale literaturii albaneze”. După citirea decretului, preşedintele Albaniei, Bujar Nishani, i-a oferit lui Marius Dobrescu medalia şi textul actului oficial, l-a felicitat şi i-a urat mult succes în activitatea viitoare. La evenimentul de Tirana au participat, în afară de preşedintele Nishani, liderul Parlamentului albanez, Josefina Topalli, premierul Albaniei, dr. Sali Berisha, primarul capitalei, Lulzim Basha, ambasadorul SUA, Alexander Arvizu, ș.a.

Ediţia de duminică, 9 decembrie 2012, a suplimentului cultural albanez „55” a fost dedicată scriitorului român Marius Dobrescu. În materialele publicate, este evidenţiat rolul acestuia la cunoaşterea literaturii albaneze în România, dar şi promovarea pe toate planurile a culturii acestei ţări prin intermediul revistei „Prietenul albanezului”. Revista, al cărei prim număr a văzut lumina tiparului în luna noiembrie 2001, aduce în faţa a peste 2000 de cititori din toate colţurile României şi din străinătate cele mai semnificative aspecte ale culturii şi civilizaţiei albaneze, de la evenimente istorice la spiritualitatea micului popor balcanic, şi de la literatură la etnografie şi folclor. Un loc important în activitatea lui Marius Dobrescu îl ocupă traducerea operelor a numeroşi scriitori albanezi contemporani, printre care: Ismail Kadare, Teodor Laço, Fahri Balliu, Arber Ahmetaj, Ramiz Gjini, Ermir Nika, Gjekë Marinaj ş.a. Numai din creaţia lui Kadare, el a tradus peste 30 de opere, romane şi nuvele, în 21 de volume, prin colaborarea cu cinci dintre cele mai prestigioase edituri din ţara noastră. De un mare interes s-a bucurat ultimul volum editat sub auspiciile editurii Privirea, „Misterul rugăciunilor”, o antologie a poeziei albaneze de azi, cuprinzând creaţia a 26 de poeţi contemporani din Albania, Macedonia, Kosova ş.a.m.d. Amintim că Marius Dobrescu este laureatul Premiului naţional pentru literatură „Penda e argjendtë” (Tirana, 2006), ca şi al Premiului Uniunii Scriitorilor din România (Bucureşti, 2003). Traducătorul lui Ismail Kadare a mai obţinut, în 2010, „Penda e Artë”, distincţie acordată de Asociaţia Scriitorilor Albano-Americani de la New York şi Premiul Concursului-festival de literatură „Balcanica” (Brăila, 2010).”

Maria Dobrescu

Număr de vizualizări :1451


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro