Seara Vladimir Nabokov şi romanul „Disperare”, la USR

nov. 20th, 2012 | By | Category: Eveniment

Joi, 22 noiembrie 2012, ora 18.00, la Uniunea Scriitorilor din România, Sala Oglinzilor (Calea Victoriei 115, Bucureşti), va avea loc Seara Vladimir Nabokov, în cadrul programului “Serile literaturii străine pe Calea Victoriei”. Invitaţi: Bogdan-Alexandru Stănescu, director editorial Polirom, şi Veronica D. Niculescu, care va citi o traducere din romanul “Disperare” de Vladimir Nabokov, colecţia “Biblioteca Polirom”, Seria de autor “Vladimir Nabokov”, Editura Polirom, 2009. Întâlnirea face parte dintr-un proiect al Uniunii Scriitorilor din România, organizat cu sprijinul financiar al Guvernului României. Selecţia scriitorilor invitaţi a fost asumată de criticul literar Nicolae Manolescu, directorul revistei „România literară” şi preşedintele Uniunii Scriitorilor din România. Moderator: Dan Mircea Cipariu.

“Disperare”, romanul care a anticipat “Lolita”, a fost tradus în premieră în limba română din engleză de Veronica D. Niculescu. “Disperare” a fost ecranizat, în 1978, de Rainer Werner Fassbinder, scenariul fiind semnat de Tom Stoppard. Criticii literari au comparat acest roman scris de Nabokov cu scrierile lui Puşkin, Gogol, Turgheniev, Dostoievski, Oscar Wilde sau Arthur Conan Doyle. 


Disperare” abordează una dintre temele predilecte ale operei nabokoviene: aceea a dublului. Protagonistul cărţii, Hermann Karlovici, este „un afacerist de mâna a doua, cu idei”, care a emigrat din Rusia bolşevică la Berlin. Aflat într-o călătorie de afaceri la Praga, Hermann îl întâlneşte întâmplător pe Felix, un vagabond cu care i se pare că seamană în chip izbitor. Acest capriciu al naturii îi provoacă atât nelinişte, cât şi încântare, iar în curând în mintea lui Hermann încolţeşte un plan bizar. „Desi Nabokov a scris “Disperare” cu aproape două decenii înainte de “Lolita”, cele două romane au mult mai multe elemente comune decât viziunea extrem de originală a autorului. Hermann Karlovici din “Disperare” este însuşi Humbert Humbert, neobositul admirator al Lolitei, poate ceva mai tânăr şi mai puţin sofisticat, dar la fel de orbit de propriile obsesii autodistructive.” (The New York Times)

„Cărţile lui Vladimir Nabokov ocupă pe rafturile bibliotecii mele cam un metru şi jumătate din spaţiu, singurul care îl întrece fiind Shakespeare… Pentru mine, Nabokov este cel mai important romancier al secolului XX.” (Martin Amis)

„Sunt incapabil să prevăd şi să parez inevitabilele tentative de a găsi în alambicurile “Disperării” ceva din veninul retoric pe care l-am injectat în tonul naratorului dintr-un roman mult mai târziu. Hermann şi Humbert sunt asemănători numai în măsura în care doi dragoni pictaţi de acelaşi artist în diferite perioade ale vieţii sale seamană între ei. Ambii sunt nişte ticăloşi nevrotici, şi totuşi există o fâşie de verdeaţă în Paradis unde lui Humbert i se permite să hoinărească o dată pe an, în amurg; Hermann însă nu va primi niciodată bilet de voie din iad.” (Vladimir Nabokov)

„La finalul lui 1936, pe când încă mai locuiam în Berlin – unde altă monstruozitate începuse să se reverse din megafoane – am tradus Otceaianie (Disperare) pentru un editor londonez… Rezultatul mi s-a părut stângaci din punct de vedere stilistic, aşa că am rugat un englez cam mofluz, ale cărui servicii le-am obţinut printr-o agenţie din Berlin, să citească materialul; a găsit câteva greşeli gramaticale în primul capitol, însă apoi a refuzat să continue, spunând că dezaprobă cartea; bănuiesc că se întreba dacă nu cumva era o confesiune reală.“ (Vladimir Nabokov)

Vladimir Vladimirovici Nabokov s-a născut la 23 aprilie 1899 la Sankt Petersburg, într-o familie foarte cultivată, astfel încât stăpânea impecabil franceza şi engleza încă din copilărie. În 1919, Nabokovii sunt nevoiţi să emigreze, iar în 1922 tatăl scriitorului este ucis de un fanatic rus la Berlin. Nabokov a studiat limbile slave şi romanice la Trinity College din Cambridge până în 1922. Apoi a locuit la Berlin (1923-1937) şi Paris (1937-1940), scriind cu fervoare, în rusă, mai multe romane, zeci de povestiri, sute de poeme şi câteva drame. În 1925 s-a căsătorit cu Vera Slonim. În perioada respectivă, şi-a întreţinut familia din traduceri, lecţii de engleză şi tenis, precum şi ca autor de cuvinte încrucişate în rusă şi analist de şah. În 1940 a plecat în America, împreună cu soţia şi fiul său, de teamă să nu fie trimis într-un lagăr de concentrare. A predat la Universităţile Wellesley, Harvard şi Stanford. Între 1948 şi 1959 a fost profesor de literatură rusă la Cornell University. Pasionat de entomologie, Nabokov a descoperit în 1944 o (sub)specie de fluture care-i va purta numele: Lycaeides melissa samuelis Nabokov. A tradus în engleza Evgheni Oneghin de Puşkin şi Un erou al timpului nostru de Lermontov. Este autorul mai multor lucrări de critică literară, dintre care studiul despre Gogol (1944) este foarte important pentru înţelegerea artei acestuia. Din seria rusă a scrierilor lui Nabokov, publicate sub pseudonimul V. Sirin, fac parte romanele Maşenka (1926), Rege, damă, valet (1928), Apărarea Lujin (1930), Ochiul (1930), Glorie (1932), Un hohot în beznă (1932), Disperare (1934), Invitaţie la eşafod (1938), Darul(1937-1938). După stabilirea în Statele Unite, începe strălucita sa carieră de romancier în limba engleză. Publică Adevărata viaţă a lui Sebastian Knight (1941), Blazon de bastard (1947), Lolita (1955), Pnin (1957), Foc palid (1962, roman în versuri, cu adnotări), Ada sau ardoarea (1969), Lucruri transparente (1972) şi Ia priviţi la arlechini (1974). În 1967 îi apare volumul autobiografic Vorbeşte, memorie. Pentru activitatea sa literară, Nabokov a fost distins cu National Book Foundation Medal. S-a stins din viaţă la Montreux, în 1977.

În 2008, Editura Polirom inaugurează seria de autor „Vladimir Nabokov”.

Veronica D. Niculescu (n. 4 mai 1968, Piteşti) a debutat în 2004 cu volumul de proză scurtă Adeb, Editura Limes (Premiul de Debut al USR Sibiu; ediţia a II-a, 2005, Editura LiterNet). În 2008 a publicat volumul de proză Orchestra portocalie, Editura Cartea Românească, iar în 2009, Basmul Prinţesei Repede-Repede, Editura Polirom (în colaborare cu poetul Emil Brumaru). Volumul de povestiri Roşu, roşu, catifea a apărut în 2012 la Casa de Pariuri Literare.A câştigat Concursul Naţional de Scenarii HBO, la TIFF 2010, cu scenariul Curierul.A tradus din opera lui Vladimir Nabokov romanele OchiulDisperareRege, damă, valet, o parte dintre Povestiri, precum şi Originalul Laurei.Din opera lui Samuel Beckett a tradus proza scurtă scrisă în limba engleză, cuprinsă în volumul Opere I – Integrala prozei scurte (Nominalizare pentru Cea mai bună traducere la Gala Bun de Tipar 2012), şi romanele MurphyWatt şi Vis cu femei frumoase şi nu prea, alcătuind volumul Opere II (Premiul USR Sibiu pentru traducerile din opera lui Samuel Beckett, 2012). De asemenea, a tradus Cosmopolis şi Punctul Omega, de Don DeLillo, precum şi cărţi de Siri Hustvedt şi Eowyn Ivey.Toate traducerile, în premieră în limba română, au apărut la Editura Polirom începând cu anul 2008. A participat la festivalul de proză scurtă Kikinda Short (Serbia, 2011). Între 1-14 septembrie 2012, a beneficiat de programul Writers in Residence, fiind găzduită la House of Čolović, în Mala Vrbica, Kragujevac, la invitaţia Ministerului Culturii din Serbia şi a Bibliotecii “Vuk Karadzic” din Kragujevac. Locuieşte la Sibiu, lucrează ca traducător de carte şi jurnalist. Este membru al USR din 2009. Blog: veronica-niculescu.blogspot.ro

Bogdan-Alexandru Stănescu (n. 1979) a debutat cu cronică literară în revista Luceafărul (1999), pe când era junior editor al Ziarului de Duminică. În acelaşi timp, a publicat vreme de câţiva ani în Ziua literară şi Adevărul literar şi artistic. A lucrat pentru emisiunea TV „Parte de carte”, iar din 2006 este director editorial al Editurii Polirom, coordonatorul colecţiei „Biblioteca Polirom”. A publicat proză scurtă în majoritatea antologiilor Prima mea… de la Editura ART. Din 2012 este doctor în literatură, cu teza Emil Botta: Ars moriendi. Este titularul unei rubrici permanente a Observatorului cultural, unde-şi trimite lunar epistole cu poetul Osip Mandelstam. Are doi copii, Marc si Sara. În anul 2010 a publicat Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc, semnat împreună cu Vasile Ernu, iar în 2012 publică volumul de poezie Apoi, după bătalie, ne-am tras sufletul, Editura Cartea Românească.

Intrarea este liberă! Puteţi face o rezervare pe adresa de email: cipariu@yahoo.com

Programul complet al evenimentelor „Scriitorii la ei acasă / Scriitori pe Calea Victoriei” şi “Serile literaturii străine pe Calea Victoriei”: http://www.agentiadecarte.ro/2012/11/uniunea-scriitorilor-din-romania-lanseaza-programele-literare-%E2%80%9Escriitorii-la-ei-acasa-scriitori-pe-calea-victoriei%E2%80%9D-si-%E2%80%9Cserile-literaturii-straine-pe-calea-vitoriei%E2%80%9D/

Număr de vizualizări :1629


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro