“Traducerea este o luare de poziţie: am pregătit 9 proiecte pentru Salonul de carte de la Paris 2013”

Nov 18th, 2012 | By | Category: Dialogul de carte

Scriitorul Lucian Vasilescu a dialogat cu Linda Maria Baros despre activitatea ei literară, despre facilitarea pătrunderii poeziei din România în spaţiul francofon, despre premiile internaţionale de renume, despre proiecte, instituţii, parcursuri literare. De asemenea, despre planurile şi proiectele pe care Linda Maria Baros le pregăteşte pentru Salonul de carte de la Paris 2013.

Dragă Linda Maria Baros, pentru volumul La Maison en lames de rasoir, publicat în Franţa, la Cheyne éditeur (ediţia I 2006, ediţia a II-a 2008) ai primit Premiul Guillaume Apollinaire. Spune-ne, te rog, câteva cuvinte despre „greutatea” şi însemnătatea acestuia şi despre felul în care ţi-a influenţat cariera literară.

Premiul Guillaume Apollinaire este cea mai prestigioasă distincţie literară din spaţiul francez şi francofon. Acest Goncourt al poeziei, după cum este considerat aici, are, fără îndoială, un impact deosebit asupra oricărui parcurs literar, nu numai pentru că îi conferă laureatului mult râvnitul statut de poet confirmat, dar şi pentru că îl antrenează într-o aventură literară fabuloasă. De-a lungul anului care a urmat decernării acestui premiu pentru volumul Casa din lame de ras, am fost invitată la 15 festivaluri şi la zeci de lecturi de poezie. Desigur, nu a fost posibil să onorez toate invitaţiile… Tot atunci, am primit câteva propuneri de traducere a volumului.

Şi aş spune că aventura continuă, deşi au trecut deja 5 ani! Participările la festivaluri, la lecturi sau la diverse proiecte poetice sunt şi acum numeroase, iar volumul Casa din lame de ras a fost deja publicat în bulgară şi letonă, urmând ca în 2013 să apară, practic simultan, în engleză, spaniolă, italiană, lituaniană şi bengali. Aşadar, după cum am mai avut ocazia să subliniez, consacrarea pe care o presupune această distincţie poetică nu este, în nici un caz, o vorbă în vânt. Premiul Guillaume Apollinaire se prezintă ca o adevărată instituţie literară în Occident!

Spuneam că aventura continuă; aş putea chiar să zic că îmi propune noi cote, dat fiind faptul că în luna octombrie 2011 am fost invitată să mă alătur membrilor juriului. Sunt poeţi francezi importanţi, cu opere literare remarcabile.

Consultând site-urile de pe net, am observat că juriul Premiul Guillaume Apollinaire are o medie de vârstă destul de ridicată… Spre 74-75 de ani…

Cred că aşa este… Însă, dacă avem în vedere faptul că toţi cei 13 poeţi au fost aleşi pe viaţă – pentru a exista o continuitate în actul de jurizare –, atunci pare un lucru firesc. De altfel, între membrii acestui juriu, eu sunt cea mai tânără – peste 30 de ani se află între mine şi poetul cel mai apropiat ca vârstă. Aşadar, cu atât mai mult este o onoare pentru mine să particip în prezent la consolidarea cauzei literare pe care o promovează această venerabilă instituţie!

Sunt premiile literare, în Franţa, instituţii care validează valoarea?

Marile premii literare din Franţa validează, dincolo de orice apartenenţă literară, socială sau etnică, numai valoarea. Dacă lucrurile nu ar fi stat aşa, nu s-ar fi bucurat niciodată de renumele pe care îl au astăzi la nivel internaţional.

Ai participat, de-a lungul anilor, la zeci de festivaluri de poezie, pe patru continente (dacă am socotit eu bine). Ai înlesnit şi recomandat şi participarea altor poeţi români la unele dintre aceste întâlniri. Cum ţi se pare că sună poezia română contemporană în contextul, mai larg, al poeziei actuale?

Vă voi spune o scurtă poveste… În octombrie 2010, am participat a doua oară la Bienala internaţională de poezie de la Liège. Într-o după-amiază, mă întorceam de la Universitatea din Liège, unde fusesem invitată alături de câţiva poeţi la dezvelirea unei stele. Atunci am auzit că printre participanţi ar fi fost şi un tânăr poet din Brazilia. Erau 100 de poeţi invitaţi la Bienală… La câteva zile după încheierea festivalului, citesc pe blogul brazilianului o notă în care amintea numele unor autori – doi-trei – prezenţi la manifestare. Lângă numele meu era adăugat în paranteză un comentariu (às vezes eu me pergunto qual a porcentagem de romenos que realmente escrevem em romeno), ceva de genul: mă întreb cât la sută dintre români scriu cu adevărat în română…

Pare şocant! Dar este normal să-şi pună o astfel de întrebare: el nu-i ştie decât pe scriitorii români de la Paris – pe cei din perioada interbelică – or ei scriau în franceză; cunoaşte, probabil, şi cărţile lui Eliade, Cioran sau Celan; apoi, a mai auzit, spre zilele noastre, de Norman Manea şi de Herta Müller. Dar de poeţii noştri de acasă, de ei nu a auzit – fiindcă nu au fost traduşi!

Am trecut aşadar peste gândul că mi-a menţionat numele doar ca să strecoare o răutate. Şi peste ideea că, şi la ei, se cultivă ura pentru cei care reuşesc să realizeze ceva în afara ţării.

Ştiu că, relativ recent, ţi-ai susţinut (Summa cum laude), la Universitatea Paris-Sorbonne, teza de doctorat. Ce temă ţi-ai ales?

Într-adevăr, în luna martie 2011, mi-am susţinut la Sorbona teza de doctorat – Mitul metamorfozei erotice, lucrare căreia i-a fost acordată cea mai înaltă menţiune onorifică din domeniul academic şi anume Summa cum laude.

Este vorba despre o lucrare amplă, de aproape 800 de pagini, care abordează evoluţia acestui mit amoros primordial în opere moderne şi contemporane de limbă franceză, engleză, spaniolă, olandeză şi, bineînţeles, română. Literatura română ocupă un loc privilegiat în cadrul corpusului lucrării, aşa încât am pregătit această teză în cotutelă, atât la Sorbona, cât şi la Universitatea din Bucureşti. Am obţinut, în acest fel, un dublu doctorat.

Cum se împacă rigoarea studiilor doctorale cu spiritul poetului?

În fapt, cercetătorii nu sunt neapărat scorţoşi, iar poeţii nu sunt neapărat boemi. Aşadar, cercetarea ştiinţifică se împacă perfect cu creaţia. Este vorba, până la urmă, despre două faţete ale aceluiaşi univers. Aş spune chiar că spiritul analitic şi rigoarea sa intrinsecă sunt necesare oricărei creaţii care îşi propune să se îndepărteze de siajele literare preexistente şi să propună o nouă formulă poetică.

Ai tradus în limba franceză peste 80 de poeţi români (în reviste literare, antologii sau cu volume de autor). Ce resorturi te îndeamnă să te dedici acestei dificile şi costisitoare (ca timp şi energie) activităţi?

Sintetic, lucrurile stau aşa: scriu poezie de mulţi ani ; sunt cercetător ştiinţific iar poezia este unul dintre domeniile mele de predilecţie; organizez manifestări dedicate promovării poeziei; fac parte nu numai din juriul Premiului Guillaume Apollinaire, ci şi din juriul Premiului Max-Pol Fouchet ; colaborez, în calitate de raportor, cu câteva festivaluri internaţionale de poezie. Prin urmare, pentru mine, este în ordinea lucrurilor să traduc multă poezie, să o promovez şi pe această cale.

Cred, totodată, că traducerea, ca şi orice alt domeniu, prezintă doi versanţi. Pe de o parte, este vorba despre o pasiune. Pe de altă parte, este vorba despre o luare de poziţie determinată de decelarea lacunelor literare multiple care caracterizează sfera traducerilor din limba română. În fapt, traducerea este un nexus care leagă cuvinte, oameni, lumi şi care-i permite în acest fel poeziei, şi noi ne referim aici la poezia română, să se racordeze la sfera literară internaţională.

Dincolo de mulţumirile personale pe care le-ai primit din partea autorilor români traduşi de tine în franceză, ai avut parte, ca să zic aşa, şi de vreo mulţumire instituţională? Din partea română, vreau să spun.

Sper că nu mă întrebi de vreun premiu pentru promovarea literaturii române în străinătate din partea instituţiilor oficiale sau de alte mulţumiri onorifice… De fapt, în România, traducătorii nu sunt premiaţi sub pretextul că evaluarea traducerilor în principalele limbi de circulaţie ar fi dificil de realizat… Însă, acolo unde grija pentru promovarea literaturii este reală, au fost înfiinţate de multă vreme premii importante care recompensează traducerile; în Germania, de exemplu, premiile de acest fel sunt însoţite şi de o sumă de 25.000 de euro, în Olanda – de 40.000 de euro… Şi, în general, în Occident, instituţiile oficiale sau cele private oferă burse consistente, pe perioade lungi. Ceea ce este întru totul firesc, de vreme ce – după mulţi ani, am aflat şi eu acest adevăr brutal – benevolatul nu plăteşte facturile…

Trebuie să menţionez totuşi că Antologia poeziei române contemporane (20 de autori), volumul Fără ieşire de Ioan Es. Pop şi volumul Îmi mănânc versurile de Angela Marinescu, de a căror traducere m-am ocupat, au beneficiat de subvenţii din partea Institutului Cultural Român. Editorii s-au bucurat, prin urmare, de un sprijin instituţional, care a fost, de altfel decisiv, ţinând cont de faptul că acest lucru le-a permis să publice cărţile.

Însă am tradus şi am publicat în limba franceză alte 10 volume; de asemenea, 5 dosare de poezie şi peste 35 de grupaje de versuri au apărut în diverse antologii sau reviste din câteva ţări.

În contextul actualei aşa-zise globalizări, mai este oare poezia generatoare şi păstrătoare de identitate naţională?

Valorile literare şi umane pe care le vehiculează poezia sunt universale. Tocmai de aceea, ea permite racordarea oricărui microscosmos naţional, aşa cum spuneam mai sus, la macrocosmosul pe care îl reprezintă cultura la nivel internaţional.

Planuri de viitor?

Ah, multiple şi diversificate! Aş începe cu publicarea noului meu volum: Legende metropolitane, pentru scrierea căruia am primit o bursă de creaţie de un an din partea Centrului naţional al cărţii din Franţa. Cum este nu numai partea a patra, dar şi la clé de voûte, ca să zic aşa, a cvadrilogiei care cuprinde, până în prezent, titlurile Dicţionarul de semne şi trepte, Casa din lame de ras, Autostrada A4 şi alte poeme, acest volum devine, bineînţeles, o carte esenţială pentru mine.

În al doilea rând, lansarea în cadrul Salonului de carte de la Paris din martie 2013 a volumului bibliofil Rochii electrice – care îmbină creaţia poetică, traducerea (în 8 limbi), caligrafia şi artele vizuale declinate sub forma unor fotografii şi a unor DVD-uri.

În acelaşi timp, pe lângă publicarea Casei din lame de ras în 5 limbi, este prevăzută şi apariţia volumului Autostrada A4 şi alte poeme (Cheyne éditeur, 2009) în limba olandeză, precum şi a unei antologii personale intitulate Coapsele gărilor în spaniolă şi ucrainiană.

Dar proiecte de trecut? Schimbă ce ai vrea să schimbi dacă s-ar putea.

Da, aş dori să schimb câteva lucruri…

Acum vreo câţiva ani, un editor din Spania a venit la Paris şi m-a căutat. Citise, chiar în acel an, 2008, l’Anthologie de la poésie roumaine contemporaine (Antologia poeziei române contemporane) de care mă ocupasem şi care tocmai apăruse în Franţa. Mi-a propus să întocmesc o nouă antologie care să cuprindă 12 poeţi români din ultimii 60 de ani. Am citit câteva luni bune, am corespondat cu poeţii (de la care am obţinut atestaţiile de cedare a drepturilor de autor) şi am alcătuit un volum serios pe care editorul l-a acceptat fără nici o rezervă. Apoi, a venit criza economică şi cartea n-a mai apărut. Aici ar fi ceva de schimbat, nu?…

Apoi, în 2010, s-a ivit o ocazie excepţională: un poet maghrebian (care este şi traducător) m-a rugat să întocmesc o antologie de poezie română contemporană. Ar fi fost prima antologie de acest tip pentru lumea arabă!… Am parcurs iar zeci şi zeci de volume, m-am hotărât cu greu asupra poeziilor, date fiind exigenţele pe care le presupune o asemenea piaţă de carte. În acelaşi timp, fiind vorba despre o ediţie în franceză şi arabă, nu puteam să folosesc poeziile care făceau parte din antologia publicată la Paris în 2008 şi nici pe cele din antologia pentru Spania. În sfârşit, am numărat de zeci de ori versurile selecţionate. Editorul avea o colecţie în care paginile cărţilor cuprindeau numai 17 versuri şi, evident, am încercat să folosesc cât mai eficient spaţiul tipografic de care dispuneam. Am pus la punct antologia şi editorul a acceptat-o. Institutul Cultural Român era dispus, de asemenea, să finanţeze munca depusă de cei doi traducători; evident, pentru selecţionarea textelor nu am solicitat nimic. Până aici, totul era perfect. Dar a apărut o problemă: fiind vorba despre o antologie mare, costurile totale erau ridicate, undeva spre 12.000 de euro. Editorul a fost de acord să tipărească antologia pe banii lui. Însă nu dorea să suporte concomitent şi costurile traducerii (pe care, ulterior, le-ar fi recuperat de la ICR). El considera că, după apariţia antologiei, era normal ca traducătorii să fie plătiţi direct de ICR. Ceea ce, în mod logic, era absolut fezabil; o simplă menţionare în contract ar fi fost suficientă. Se putea face acest lucru printr-o înţelegere între părţi. Dar nu s-a putut… Şi aici ar fi ceva de schimbat, nu?

La anul, România va fi invitata de onoare la Salonul de carte de la Paris. Spune-ne, te rog: ce implicaţii ar putea avea (ar trebui să aibă) acest statut ?

Participarea României ca ţară invitată de onoare la Salonul de carte de la Paris din martie 2013 este, cu siguranţă, o ocazie fără precedent, aş spune, pentru literatura noastră de a se face cunoscută la nivel internaţional. O ocazie extraordinară pentru noi de a revaloriza imaginea României!

Atingerea acestui obiectiv presupune, în mod evident, publicarea cât mai multor traduceri în limba franceză. Spre exemplu, anul trecut, când statutul de ţară invitată i-a revenit Japoniei, aceasta a prezentat la Salon peste 10.000 de titluri – ceea ce, trebuie să recunoaştem, este impresionant!

Prima întrebare pe care trebuie să ne-o punem este prin urmare aceasta: câte titluri româneşti traduse în limba franceză vor fi la Salon?

Apoi, prezenţa la Salon presupune totodată şi promovarea publicaţiilor în mod energic, nu numai prin organizarea unor evenimente care le vor fi consacrate, ci şi în presă şi pe net. Publicul trebuie mobilizat, trebuie convins să se lase tentat de literatura noastră, care îi pare în acest moment o chestiune nebuloasă.

Care sunt propunerile tale de reprezentare a literaturii române la acest salon?

Să reamintim mai întâi ceea ce ştie toată lumea: o promovare eficientă a literaturii române nu se poate face cu titluri tipărite în ţară. Astfel de volume nu au nici un fel de difuzare în Occident şi, prin urmare, nu sunt luate în considerare pe piaţa cărţii. Nu au relevanţă în străinătate nici pentru specialiştii din domeniul editorial, nici pentru cititorii care ajung cu greu la ele. De aceea, mă voi referi aici numai la acele titluri care au intrat în atenţia editurilor franceze sau francofone.

Precizam anterior că, din perspectiva mea, traducerea este o luare de poziţie: am pregătit, prin urmare, 9 proiecte pentru Salonul de carte de la Paris 2013. Încă din luna iunie, am înaintat Institutului Cultural Român o listă de titluri care ar putea să fie prezente la Salon. Cum aceste titluri sunt împărţite în 3 categorii, le voi enumera metodic.

7 volume şi dosare de poezie publicate deja: Antologia poeziei române contemporane (20 de autori, Confluences poétiques); Nichita Stănescu cu titlurile O viziune a sentimentelor şi Necuvintele şi alte poeme (traducere în colaborare); volumele Fără ieşire de Ioan Es. Pop, Îmi mănânc versurile de Angela Marinescu, Pledoaria mea pentru poezie (traducere în colaborare) de Simona Popescu şi dosarul de poezie română francofonă Pasărea bicefală, pe care l-am alcătuit şi prefaţat.

2 publicaţii a căror apariţie este prevăzută pentru luna noiembrie: ZOOM-ROMÂNIA. Antologie de poezie română contemporană (14 autori), prima antologie dedicată autorilor noştri care este editată în Maroc, şi un Dosar de poezie română de astăzi (8 autori), care va figura în numărul viitor al prestigioasei reviste franceze Bacchanales.

7 proiecte editoriale: Antologia poeziei române contemporane. 1960-2000 (27 de autori), cea mai cuprinzătoare antologie în traducere franceză din ultimii 45 de ani; 5 antologii de poezie care prezintă o selecţie din operele scrise de 5 autori români marcanţi şi un Dosar de poezie română contemporană (10 autori) care va fi publicat în cunoscuta revistă pariziană La Traductière.

În fapt, am prezentat detaliat toate aceste proiecte încă de la începutul lunii august pe una dintre paginile site-ului meu, la adresa:

http://www.lindamariabaros.fr/Linda_Maria_Baros_Salonul_de_carte_Paris_2013.html

Am utilizat sintagma «7 proiecte editoriale», dar acest lucru nu presupune că antologiile şi dosarul ar fi încă în pregătire, ci că, deocamdată, nu se ştie cu exactitate, dat fiind contextul actual, când anume vor fi publicate. Unul dintre proiecte a primit anul trecut acceptul comisiei de evaluare din cadrul Institutului Cultural Român din Bucureşti, iar alte două proiecte au fost supuse în vara acestui an atenţiei aceleiaşi comisii care funcţionează, mai precis, la CENNAC – Centrul Naţional al Cărţii din cadrul ICR-ului. De îndată ce editorii vor primi o confirmare şi, respectiv, un răspuns, pe care-l sper bineînţeles favorabil, cărţile vor putea fi publicate.

Celelalte 4 proiecte – care includ, printre altele, poeziile selectate, atestaţiile de cedare a drepturilor de autor, contractele de traducere semnate, planurile de difuzare şi strategiile de promovare amănunţite – urmează să fie, la rândul lor, trimise Institutului Cultural Român din Bucureşti, fără sprijinul căruia realizarea lor nu poate fi anvizajată.

Acestea ar fi propunerile mele pentru Salon în momentul de faţă.

Dar se profilează şi alte proiecte de promovare a culturii române. Aş dori, pe de o parte, să realizez, în colaborare cu echipa de cercetători care se ocupă de revista ştiinţifică a Colegiului de literatură comparată de la Paris, un dosar amplu care să reunească o serie de studii consacrate autorilor români. Pe de altă parte, pregătesc un număr special pentru o revistă de literatură şi artă, număr care va fi dedicat poetelor şi artistelor din secolul XX.

Se poate spune că te gândeşti mult la Salonul de carte de la Paris…

Da. Iar acum vorbesc ca o cunoscătoare, totuşi, a pieţei editoriale… Mă gândesc că instituţiile, organismele culturale de la noi şi Ministerul Culturii vor putea să-şi unească în cele din urmă eforturile pentru a demara, de exemplu, o iniţiativă culturală româno-franceză care, pe termen mediu, să încurajeze traducerile din literatura noastră… Ce părere aveţi despre o asemenea iniţiativă? Am putea să-i zicem 1.000 de titluri pentru Franţa?

Linda Maria Baros s-a născut în 1981 în România. Locuieşte de mulţi ani la Paris.

Doctor în litere la Sorbona veche. Conferenţiar universitar atestat în Franţa.

A publicat, până în prezent, cinci volume de versuri (două în România, trei în Franţa). A fost distinsă cu Premiul pentru Vocaţie Poetică, 2004; Premiul Apollinaire, 2007.

Poezii publicate în 25 de ţări. A tradus treizeci de cărţi în limba franceză sau în limba română.

În Franţa, membră a juriului Premiului Apollinaire, membră a juriului Premiului Max-Pol Fouchet şi secretară generală a Colegiului de Literatură Comparată (Paris).

În România, iniţiatoare şi coorganizatoare a Festivalului Primăvara Poeţilor şi directoare a revistei literareVERSUs/m.

Site personal: www.lindamariabaros.fr

vizualizari: 2915


5 Comments to ““Traducerea este o luare de poziţie: am pregătit 9 proiecte pentru Salonul de carte de la Paris 2013””

  1. Lucica Aron says:

    FELICITARI LINDA!
    Am citit articolul si am ramas coplesita de multiplele realizari dobandite de tine, realizari pe care unii semeni nu le-ar avea nici daca ar trai trei vieti. Pacat ca oameni ca tine trebuie sa traiasca in strainatate ca sa se realizeze profesional. Apreciez mult si faptul ca muncesti destul de mult si pentru promovarea poetilor romani in strainatate.
    Cand conducerea tarii o sa inceteze cu goana dupa avere poate o sa aiba timp sa se gandeasca si sa faca ceva ca oamenii cu talent si potential intelectual, ca tine, sa ramana in tara.
    Tot respectul si pentru familia ta care a ramas in Romania si a facut eforturi sa te sustina sa mergi pe drumul ales de tine catre culmile succesului.
    Cu cele mai bune ganduri,
    Lucica Aron

  2. Nicoloae Grigore Marasanu says:

    Felicitări, Linda Maria Baros! Îţi doresc să împlineşti, cu mari izbânzi literare, tot ce iti propui. Sper într-o colaborare , născută în idee, dar se vrea întrupată în Lucrare.
    Nicolae Grigore Mărăşanu

  3. Nina Vasile says:

    Ceea ce inca nu s-a facut inca, are timp sa se faca. Cel putin iti doresc asta. E nevoie. Ma bucur teribil ca e cineva in Franta care duce poezia romana actuala. Mi-as fi dorit sa se poata si in Spania dar…inca nu.

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro