Mircea Cantor, câștigător al prestigiosului Premiu Marcel Duchamp 2011

oct. 7th, 2012 | By | Category: Eveniment

Artistul orădean Mircea Cantor este câștigătorul Premiului Marcel Duchamp 2011. El a fost nominalizat alături de Damien Cabanes, Guillaume Leblon și Samuel Rousseau. Ceremonia de înmânare a Premiului a avut loc la Centrul Pompidou, marți, 2 octombrie 2012, în prezența doamnei Aurélie Filipetti, ministru al Culturii și Comunicării din Franța.

Unul dintre cele mai importante premii decernate pentru artă contemporană, Premiul Marcel Duchamp a fost creat în anul 2000 de ADIAF (Association pour la diffusion internationale de l’art français) în parteneriat cu Centrul Pompidou, Muzeul Național de Artă Modernă, din Paris. Premiul Marcel Duchamp recompensează artiști din domeniul artelor plastice și vizuale, francezi sau rezidenți în Franța, desemnați drept cei mai inovatori ai generației lor.

În calitate de laureat al premiului, Mircea Cantor beneficiază, timp de trei luni, de o expoziție personală deschisă în Spațiul 315 din cadrul Centrului Pompidou, precum și de editarea unui catalog consacrat.

Cele patru lucrări expuse de Mircea Cantor cu această ocazie sunt: Sic Transit Gloria Mundi – 2012; Don’t judge, filter, shoot – 2012; Epic Fountain – 2012; Wind orchestra – 2012.

Expoziția este deschisă între 3 octombrie 2012 și 7 ianuarie 2013.

Pentru Mircea Cantor, „fiecare expoziție se construiește ca un corp, cu brațe, picioare… este foarte fizic să îmbraci un spațiu; este organic. […] o expoziție nu este decât o secvență, totuși trebuie să știi cum să alcătuiești un ansamblu care să aibă sens.“1

Academicianul Basarab Nicolescu, personalitate de prim rang a culturii române și franceze, invitat personal al lui Mircea Cantor la evenimentul decernării premiului și la vernisarea expoziției, a declarat Cristinei Poterășoiu, în exclusivitate pentru Agenția de Carte.Ro: „Un eveniment excepțional, marcat de prezentarea filmului Sic Transit Gloria Mundi: un ritual al misterului, ancorat, parcă, în epoca Egiptului dar ritmat de familiarul sunet, pentru noi, de toacă. Cei care se află sau se vor afla la Paris pâna la 7 ianuarie 2013 trebuie neapărat să viziteze această expoziţie.”

Cristina Poterășoiu

http://www.centrepompidou.fr/cpv/ressource.action?param.id=FR_R-e95c53eb98a2b1c8bddb5a52ceb8eb9&param.idSource=FR_E-dfece3ec7f7cb3986c4feb1e7d20b1&param.notReturn=notReturn

www.mirceacantor.ro

http://centrepompidou.fr/media/imp/M5050/CPV/a5/e5/M5050-CPV-50789134-419e-41ef-a5e5-9f0b74164479.pdf

1extras dintr-un dialog cu Stéphanie Hussonnois-Bouhayati

http://basarab.nicolescu.perso.sfr.fr/

Notă: Marcel Duchamp, considerat tipul artistului provocator, este asociat cu mai multe mișcări artistice, de la Cubism la Dadaism și la Suprarealism. În lucrările sale a chestionat, admonestat, criticat și ridiculizat normele pentru a le transcende status quo-ul.

Număr de vizualizări :1944


One Comment to “Mircea Cantor, câștigător al prestigiosului Premiu Marcel Duchamp 2011”

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro