Laura Dan lansează, la Strada de C`Arte, volumul „Începe să doară puţin”

sept. 24th, 2012 | By | Category: Agenda de carte

Luni, 24 septembrie 2012, de la ora 17.30, la Rampa de Jazz şi Poezie din cadrul Străzii de C`Arte, poeta Laura Dan îşi va lansa volumul de debut „Începe să doară puţin”, apărut anul acesta la Editura Tracus Arte. Despre carte vor vorbi scriitorii Dan Mircea Cipariu şi Cosmin Perţa.

“Laura Dan pare că îşi descoperă, cu fiecare nou poem, stilul, undeva la mijlocul distanţei dintre Magda Isanos şi Domnica Drumea.” – Claudiu Komartin

Laura Dan s-a născut la 7 august 1978. A absolvit Facultatea de Psihologie din București și un masterat în Psihoterapie Ericksoniană, la Annecy. A publicat pentru prima oară în Ziarul de Duminică, remarcată fiind de poetul Ioan Es. Pop. Au urmat o serie de lecturi publice și poeme publicate în România Literară, Revista Luceafărul, Poesis Internațional, revista Hyperion. A debutat editorial în 2012 cu volumul de poezie “Începe să doară puțin”, Editura Tracus Arte.

“Am simțit când am ajuns la finalul cărții, că acesta va fi volumul meu de debut. Asta s-a întâmplat după ce, timp de un an și jumătate, am rescris în totalitate cartea. Din varianta inițială am mai păstrat doar 2-3 poeme și când spun că le-am păstrat mă refer la faptul că nu le-am adus modificări majore pentru că, de fapt, totul a fost schimbat. Doar titlul volumului a rămas același: “Începe să doară puțin”.
Îi mulțumesc pe această cale domnului Ioan Cristescu, directorul editurii Tracus Arte, pentru creditul pe care mi-l acordă publicându-mi cartea. Și țin să-i mulțumesc în mod deosebit poetului Ioan Es. Pop pentru că a avut, încă de la început, încredere în mine. Lucru acesta a contat enorm. A fost o motivație în plus să rescriu totul.” – Laura Dan, fragement dintr-un interviu realizat de Andra Rotaru (http://www.agentiadecarte.ro/2012/05/scrisul-reprezinta-o-pendulare-intre-contrarii/)

Număr de vizualizări :1508


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro