Romanul „Maia” de Ion C. Gociu, lansat la Târgu-Jiu

iul. 18th, 2012 | By | Category: Agenda de carte

Joi, 19 iulie 2012, ora 17:00, la Muzeul Judeţean „Alexandru Ştefulescu” din Târgu-Jiu, va avea loc lansarea romanului „Maia” de Ion C. Gociu, Editura Societatea Scriitorilor Militari, 2012. Moderator: prof. dr. Zenovie Cârlugea. Evenimentul marchează deschiderea ediției a XVI a Atelierului Național de Poezie „Serile la Brădiceni” ce se desfășoară în perioada 7-8 septembrie 2012. Evenimentul este organizat de Fundaţia Culturală „Columna”, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Gorj, Atelierul Naţional de Poezie „Serile la Brădiceni”, Asociaţia Cercetătorilor şi Autorilor Gorjeni de Carte Documentară şi Ştiinţifică.

„Romanul „Maia” poate fi considerat cu adânci temeiuri, ca o necesară și elocventă completare a frescei umane, zidită din cuvinte inspirat orânduite în volumul de debut al autorului, care, de această dată, se arată preocupat de a-și valorifica înzestrările scriitoricești, prin înălțarea scrierii din planul adecvat reportajului sufletesc în cel al ficțiunii romanești. El imaginează o poveste de viață și istorie încărcată de dramatism, pornindu-se pare de la o întâmplare reală, pe care are intuiția creatoare de a o integra unor evenimente ce au marcat, în mod tragic și acuzator, decizii politice inumane ale căror materializări au adus grave mutilări sufletești nu doar unor destine individuale ci și unor întregi colectivități umane.”, a scris poetul Nicolae Dragoș.

Număr de vizualizări :1339


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro